EUROSCOLA 2019

Elevii Colegiului Naţional “George Bariţiu”, Cluj-Napoca promovează educația europeană

Echipa Euroscola 2019 a Colegiului Naţional “George Bariţiu”, Cluj-Napoca s-a ȋnscris la concursul naţional pentru liceeni EUROSCOLA, ediţia a XII-a (2019-2020), lansat de Biroul de Legătură al Parlamentului European ȋn România (BIPE), ȋn parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), care se va desfăşura sub titlul generic “Educaţia schimbă vieţi”.

Tematica competiţiei vizează cadrul strategic pentru coperare europeană ȋn domeniul educaţiei şi formării profesionale “Educaţie şi formare 2020” (ET 2020), cadru care prevede obiective strategice comune, principii pentru atigerea acestora şi metode de lucru comune pentru statele UE privind abordarea ȋnvăţării pe tot parcursul vieţii, educaţie formală, non-formală, sau informală.

Scopul ET 2020 este de a sprijini statele membre ȋn demersul dezvoltării sistemelor de educaţie şi formare.

Echipa Colegiului Naţional “George Bariţiu”, Cluj-Napoca, formată din 24 de elevi din clasele IX-XI, coordonată de profesorii Viorica Mândruţ si Laura Zmicală, au iniţiat proiectul de promovare a rolului educaţiei şi al ȋnvăţării unei meserii, pornind de la o poveste de succes identificată la nivel local şi anume povestea de viaţă a prof. dr. ing. Radu Munteanu, un om care a schimbat destinul şi a călăuzit paşii a sute de tineri pe drumul spre succes şi ȋmplinire, prin exemplul personal şi contribuţiile aduse la funcţionarea normală şi la bunăstarea comunităţii locale.

Pof. dr. ing. Radu Munteanu, rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca pentru mai mulţi ani, este absolvent al Colegiului Naţional “George Bariţiu”, Cluj-Napoca. Este un dascăl care a modelat generaţii de studenţi, dar şi un cercetător care a adus României medalii acordate de cele mai importante saloane de invenţii din lume, asupra multora oprindu-mă la timpul potrivit.

Echipa de proiect va realiza o campanie de promovare a personalităţii prof. dr. ing. Radu Munteanu, ȋn rândul colegilor de liceu şi din alte licee din Cluj-Napoca şi din ţară, cu care vor ȋncheia acorduri de parteneriat.

Am scris de foarte multe ori despre nevoia de modele, despre importanţa acestora în dezvoltarea tinerilor, în formarea lor. Ceea ce fac cei 24 de elevi ai C. N. “George Bariţiu” din Cluj – Napoca, este extraordinar. Şi când spun extraordinar am în vedere demersul proiectul iniţiat prin modelul asupra cărora s-au oprit, cel al unui OM şi PROFESOR de mare calitate, personalitate marcantă a vieţii ştiinţifice şi nu numai. Am în vedere şi implicaţiile culturale şi sportive ale omului Radu Munteanu, unele în derulare şi în prezent.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie