Eurodeputatul Daniel Buda: Instituţiile din ţara noastră trebuie să înveţe din greşelile făcute în exerciţiul financiar 2007-2014

Europarlamentarul Daniel Buda avertizează într-un interviu acordat ziarului Făclia că România, deşi are capacitate de a hrăni 100 de milioane de oameni, este invadată de produse importate din diverse ţări. Liberalul susţine că dacă instituţiile din ţara noastră nu vor înţelege că trebuie să constituie un real sprijin pentru fermieri şi nu o piatră de moară la gâtul acestora, cele peste 20 de miliarde de euro puse la dispoziţia agriculturii din România până în 2020 ar putea să nu se regăsească acolo unde ar trebui.

Rep: Domnule eurodeputat Daniel Buda, sunteţi membru în Comisia de Agricultură din Parlamentul European. În ce măsură consideraţi că actuala Politica Agricolă Comună a răspuns cerinţelor fermierilor şi consumatorilor din România?

Eurodeputat Daniel Buda: Reforma Politicii Agricole Comune a adus României sume consistente sub forma subvenţilor şi investiţiilor în agricultură. Mai exact, de la aderare, agricultura a primit peste 6 miliarde de Euro ca subvenţii, plătite direct fermierilor români, o sumă care nu este deloc neglijabilă. Cu toate acestea, fermierii reclamă, pe bună dreptate, subvenţiile foarte mici din domeniul agricol şi hăţişul birocratic şi legislativ. În cadrul unei dezbateri din Parlamentul European cu comisarul pe agricultură Phil Hogan, reprezentanţii statelor membre au ridicat problema dificilă a agriculturii din statelor lor. Referindu-se la România, comisarul Phil Hogan a comunicat faptul că aceasta a primit în anul 2015 ajutor financiar de 4 ori peste media europeană şi cu mult peste ceea ce s-a acordat în anii anteriori, mai exact 250 de milioane de euro sub formă de ajutoare de la Comisia Europeană. Totodată, s-a subliniat necesitatea ca aceşti bani să fie folosiţi în modernizarea agriculturii precum şi pentru crearea unor pârghii prin care fermierii să devină competitivi pe piaţa europeană. Din cauza diferenţelor existente între subvenţiile acordate fermierilor români şi agricultorilor din celelalte ţări europene, se creează inechităţi inacceptabile astfel încât  fermierul român, de cele mai multe ori, nu îşi poate vinde laptele la un preţ care să îi acopere costurile. Un preţ de 50 – 60 de bani pe litru de lapte, raportat doar la costul ridicat al motorinei, considerabil mai mare în România decât în multe state din Europa, îi pune pe aceştia în imposibilitatea de a supravieţui pe piaţă. Deşi avem capacitatea de a hrăni 100 de milioane de oameni, în mod paradoxal, importăm în continuare mâncare de sute de milioane de euro în fiecare an, România fiind la ora actuală invadată de produsele importate din diverse ţări, transformându-se din nefericire într-o piaţă de desfacere. Pe de altă parte, este nevoie ca statul să sprijine mai mult şi mai eficient tinerii fermieri şi dezvoltarea microfermelor, acestea fiind vitale pentru menţinerea potenţialului agricol al României care deşi foarte mare, este încă neexploatat şi nevalorificat. În Parlamentul European, unde sunt membru al Comisiei de Agricultură, am fost preocupat în permanenţă de apărarea drepturilor fermierilor români. Împreună cu alţi colegi europarlamentari atât de la socialişti cât şi din alte state membre, am reuşit să convingem Comisia Europeană să acorde fermierilor români şi nu numai, posibilitatea de a se finanţa din bugetul de dezvoltare rurală 2007-2013 şi după expirarea termenului de 31 decembrie 2015 pentru proiectele aflate în derulare şi care din varii motive nu au putut fi finalizate. Prin acest demers, proiectele fermierilor au putut fi continuate şi finanţate, evitându-se astfel dezangajarea unor sume consistente ceea ce ar fi pus în dificultate atât pe fermieri cât şi statul român. Eforturile pentru absorbţia fondurilor europene trebuie să fie depuse deopotrivă atât de Ministerul Agriculturii cât şi de fermierii din România, şi evident de instituţiile europene, astfel încât acestea să ajungă la fermieri ceea ce le va permite pe de o parte să îşi dezvolte capacităţile de producţie şi desfacere, iar pe de altă parte să devină competitivi pe piaţa europeană şi nu numai. Doar împreună putem reuşi să avem o agricultură performantă, iar consumatorii să aibă o hrană de calitate la preţuri rezonabile şi bineînţeles accesibile

Rep: Până în 2020 se estimează că prin Politica Agricolă Comună România va beneficia de 20 de miliarde euro. Ce beneficii ar trebuie să aducă aceste investiţii şi ce sectoare agricole ar trebui să se consolideze?

Daniel Buda: Agricultorii joacă un rol economic foarte important în zonele rurale, pe care UE nu-şi poate permite să îi piardă. În România, avem 3.756.000 de ferme mici (valoare standard sub 8000 euro), care reprezintă 96,7% din totalul exploataţiilor agricole. Beneficiile pe care Politica Agricolă Comună le aduce fermierilor sunt axate pe mai multe paliere. UE sprijină intens agricultorii în demersurile lor privind: înfiinţarea de organizaţii de producători (acestea le permit agricultorilor să se grupeze pentru a-şi putea vinde produsele în mod colectiv, căpătând astfel mai multă influenţă pe piaţă în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente), pe înfiinţarea de alte forme de cooperare care pot acorda agricultorilor un avantaj mai mare pe piaţă şi care pot creşte marjele de profit şi competitivitatea dar şi pe crearea unor tipuri de producţii specializate, cum ar fi agricultura ecologică. De asemenea, există beneficii semnificative şi în ceea ce priveşte crearea de fonduri mutuale şi de sisteme de asigurări, pentru a permite agricultorilor să facă faţă mai bine instabilităţii pieţei sau scăderii bruşte a preţurilor.

Cred că în ţara noastră este esenţial să se consolideze participarea fermierilor la formele asociative. Sub 1% din fermierii români fac parte din forme asociative, media de organizare în UE fiind de peste 50%, iar în unele ţări de peste 97%. Aproximativ jumătate din populaţia României care desfăşoară activităţi agricole de subzistenţă se confruntă cu lipsa pieţelor de desfacere. Punerea în comun a resurselor micilor fermieri şi coordonarea unitară a acestora prin asociere i-ar ajuta să obţină accesul mai facil pe pieţele de desfacere. Asocierea în agricultură reprezintă un subiect important iar în calitate de membru al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European am desfăşurat chiar şi o campanie în regiunea de N-V a Transilvaniei, prin care am încurajat fermierii să se asocieze, prezentându-le avantajele financiare şi sociale ale asocierii. România trebuie să conştientizeze că formele asociative constituie una dintre şansele salvării agriculturii.

Cred, de asemenea, că instituţiile din ţara noastră trebuie să înveţe din greşelile făcute în exerciţiul financiar 2007-2014, şi să constituie un real sprijin pentru fermieri şi nu o piatră de moară la gâtul acestora. Altfel, riscăm ca cele peste 20 de miliarde de euro puse la dispoziţie României până în 2020 să nu se regăsească acolo unde ar trebui, şi anume în investiţii şi în modernizarea agriculturii.

Rep: Care ar fi problemele critice din agricultura europeană?

Daniel Buda: Problemele care macină în acest moment agricultura europeană sunt efectele embargoului impus de Federaţia Rusă pentru produsele alimentare din ţările UE şi eliminarea cotelor de lapte începând cu 31 martie 2015. Embargoul impus de Federaţia Rusă asupra produselor agricole din UE a fost decretat de Moscova în replică la sancţiunile adoptate de UE după conflictul din Ucraina iar efectele sunt extreme de vizibile, în condiţiile în care Rusia era destinaţia a 35% din exporturile agricole din UE.

Piaţa laptelui suferă enorm din cauza unei supraproducţii la nivel Uniunii Europene. Pe lângă lipsa pieţei din Rusia, cererea relativă scăzută din China şi creşterea producţiei în cadrul UE după eliminarea cotelor de lapte la 31 martie au creat un dezechilibru pe piaţă, punând într-o dificultate majoră întreg sectorul agricol. În acest moment se caută soluţii pentru ca laptele din UE să fie comercializat pe alte pieţe cum ar fi Vietnam sau Japonia iar prin încheierea parteneriatului de Comerţ şi Investiţii (TTIP) dintre UE şi SUA, atât laptele cât şi alte produse alimentare să ajungă să fie comercializate peste ocean. Revenind la sectorul laptelui, Comisia Europeană a anunţat un pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermieri, în special pentru producătorii de lapte. O parte din acest ajutor financiar va fi folosit pentru a deschide noi pieţe de export inclusive în Asia, mai ales pentru produsele lactate din UE.

Rep: Dar în agricultura din România?

Daniel Buda: Sectorul creşterii porcilor este în foarte mare suferinţă în România, după sectorul lactatelor. În România, în momentul de faţă, se produce 1 kg de carne cu 1,3-1,4 Euro iar la vânzare abia se încasează 1 Euro per kg, deci mult sub preţul de cost al acesteia. Din discuţiile pe care le-am purtat cu şi reprezentanţii acestui sector, aceştia mi-au adus la cunoştinţă faptul că vor fi nevoiţi să închidă porţile fermelor pentru că nu vor mai putea rezista pe piaţă în aceste condiţii. I-am solicitat Comisiei Europene să mi se comunice care sunt soluţiile pentru fermieri. Există o preocupare permanentă din partea Comisiei şi a Consiliului de a identifica noi pieţe de desfacere după ce piaţa Rusiei a fost blocată. Nu în ultimul rând, Comisia Europeană a decis să plătească stocarea privată a cărnii de porc astfel încât fermierii să nu fie nevoiţi să îşi vândă produsele la preţuri sub cele de cost. De asemenea, în momentul de faţă există o supraproducţie de carne de porc, ceea ce determină şi statele membre să reacţioneze şi să sprijine fermierii în vederea unor eventuale reorientări a producţiei dar şi a unui sprijin imediat. Aşadar, de la nivel european există deschidere spre soluţionarea problemei cu care se confruntă sectorul cărnii iar autorităţile din România trebuie să se implice şi ele activ în salvarea acestui sector. Altfel, carnea de porc din România va deveni doar o amintire în scurt timp. O altă problemă a agriculturii româneşti este aceea a terenurilor agricole care ajung pe mâna străinilor. În momentul actual, străinii controlează până la 40% din terenul arabil al României. Acest fenomen constituie un pericol serios pentru comunităţile rurale autohtone pentru că locuitorii zonelor respective pierd controlul asupra unor suprafeţe mari de pământ. Achiziţionarea terenurilor agricole de la graniţe de către străini poate fi privită ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Situaţia actuală a fost facilitată şi de faptul că nu au fost emise notificări din partea României către UE pentru instituirea unor restricţii la cumpărarea terenurilor de către străini. Efectele acestui fenomen se manifestă deja în mod direct prin creşterea ratei şomajului în zonele rurale respective.

Situaţia este îngrijorătoare iar personal am atras atenţia autorităţilor române care trebuie să intervină prin crearea unor mecanisme de prevenire a concentrării terenurilor în mâinile acestor corporaţii străine.

Rep: Nu de puţine ori aţi atras atenţia că diferenţele majore ale cuantumului plăţilor directe la nivelul statelor membre măreşte decalajul în materie de competitivitate între agricultorii care activează în cadrul pieţei unice. În ce masura Comisia Europeana a inteles sa înlăture această problemă?

Daniel Buda: Fermierii români şi nu numai îşi exprimă frecvent nemulţumirile cu privire la diferenţele mari între nivelul subvenţiilor agricole destinate României şi nivelul subvenţiilor agricole pentru alte ţări europene. Deoarece plata subvenţiilor se realizează în funcţie de suprafaţă, fermele din România, majoritatea de dimensiuni reduse, nu pot încasa subvenţii substanţiale. Cu toate că România este una dintre ţările cu potenţial agricol important din Uniunea Europeană, în 2013, subvenţia primită de fermierii români a fost de 137 EUR/ha, în 2014 a fost de 157 EUR/ha, iar în anul 2015 a fost de 177 EUR/ha în timp ce media europeană a fost de 270 EUR/ha iar fermieri din ţări precum Olanda, Grecia sau Italia primesc între 459 euro/ha şi 394 euro/ ha.

În cadrul discuţiilor din Comisia de Agricultură, am purtat frecvent discuţii cu domnul Phil Hogan, Comisarul European pe Agricultură care mi-a transmis următoarele: “Pachetele naţionale pentru plăţi directe aferente perioadei 2014-2020 sunt rezultatul negocierilor derulate în contextul cadrului financiar multianual (CFM) şi al reformei PAC din 2013. Repartizarea pachetelor reflectă obiectivul unei distribuţii mai echitabile a finanţării directe, prin intermediul unei anumite convergenţe a nivelurilor de finanţare între statele membre, care determină reducerea decalajului dintre plăţile directe pe hectar în statele membre. În contextul CFM şi al reformei PAC, statele membre au beneficiat de flexibilitate în ceea ce priveşte transferul fondurilor între plăţile directe şi dezvoltarea rurală, în scopul de a răspunde mai bine nevoilor naţionale. România a utilizat această opţiune ca să majoreze suma disponibilă pentru dezvoltarea rurală începând cu 2015. Cu toate acestea, în perioada 2014-2020 va creşte şi plafonul naţional pentru plăţi directe. Aceasta este o consecinţă atât a finalizării treptate a finanţării directe după aderarea la UE, cât şi a convergenţei finanţării între statele membre.

Doar aceste valori medii nu permit însă formularea unor concluzii cu privire la situaţia relativă a exploataţiilor agricole individuale care depind într-o mare măsură de alţi factori economici precum nivelurile de salarizare şi costurile de producţie, atunci când persistă diferenţe considerabile între statele membre.”

În cadrul dezbaterilor din Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală pe marginea raportului privind “Descărcării de gestiune pe anul 2014: bugetul general al UE – Comisia Europeană”, a fost adoptat amendamentul pe care l-am formulat alături de colegul meu, europarlamentarul Mihai Ţurcanu, dorind şi pe această cale să subliniem inechităţile dintre fermierii UE care activează pe aceeaşi piaţă unică. În concret, amendamentul îndeamnă Comisia şi autorităţile din statele membre să abordeze şi să reducă în continuare caracterul complex al plăţilor directe şi de asemenea, „subliniază faptul că diferenţele majore ale cuantumului plăţilor directe la nivelul statelor membre măreşte decalajul în materie de competitivitate între agricultorii care activează în cadrul pieţei unice.”

Nu o dată am semnalat în Parlamentul European, în discuţiile purtate cu Comisarul European pe Agricultură, domnul Phil Hogan sau în corespondenţa purtată cu Comisia Europeană faptul că fermierii români sunt nemulţumiţi cu privire la diferenţele mari între nivelul subvenţiilor agricole destinate României şi nivelul subvenţiilor agricole pentru alte ţări europene. Consider că doar un tratament egal care să se transpună în subvenţii similare ca cele de la nivelul statelor UE pot duce la valorificarea potenţialului agricol al României.

Interviu realizat de Cosmin PURIŞ