Emil Boc: Primăria argeşeană din interceptările dosarului Apostu nu a primit bani de la fondul de rezervă al Guvernului

Premierul Emil Boc a declarat vineri că nu au fost alocaţi bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru primăria din judeţul Argeş, menţionată pentru a primi preferenţial bani pentru lucrări la un drum, în discuţia telefonică dintre doi oameni de afaceri, discuţie interceptată şi inclusă în motivarea privind reţinerea preventivă în dosarul Apostu.

“Acea primărie care face obiectul discuţiei între cei doi oameni de afaceri nu a primit bani din fondul de rezervă al Guvernului. Să fie clar şi bine menţionat”, a subliniat şeful Guvernului într-un interviu la RRA.

Totodată, el a ţinut să răspundă acuzaţiilor din partea opoziţiei referitoare la folosirea fondului de rezervă pentru alocări prioritare către administraţia locală condusă de aleşi ai puterii, subliniind că în 2011 s-au alocat de zece ori mai puţini bani decît în 2008 din această sursă.

“În 2009, 2010, 2011 abia dacă s-au acordat jumătate din banii alocaţi de PNL şi PSD în 2008”, a afirmat primul-ministru. El a arătat şi că judeţul Cluj nu a fost favorizat la alocări din acest fond, enumerînd mai multe judeţe cum ar fi Bacău, Constanţa, Galaţi, Hunedoara, Olt, Vaslui care sînt “judeţe ale opoziţiei” şi au primit mai mulţi bani, adăugînd că banii din acest fond s-au făcut în baza “solicitărilor pertinente” primite de MAI de la administraţia locală şi “nu pe alte criterii”.

Pe de altă parte, el a subliniat că judeţul Teleorman a primit în 2008 din fondul de rezervă o sumă de 1.000 miliarde lei vechi, “care spune totul despre ceea ce au făcut cei din PSD şi PNL”.

De asemenea, premierul Emil Boc a evidenţiat din nou că preşedintele Traian Băsescu nu a afirmat că el cunoştea din urmă cu şase luni detalii particulare despre urmărirea primarului Apostu, ci rapoartele primite cuprindeau informaţii cu caracter general că este ceva în neregulă la Cluj, fără a fi menţionate informaţii cu privire la o anumită persoană.

Primul-ministru a ţinut şi să remarce că atitudinea PDL a fost corectă atunci cînd un politician din rîndurile sale a avut probleme cu justiţia, fiind “o diferenţă majoră” despre modul cum a procedat PSD începînd cu cazul Bivolaru, pînă la cel al preşedintelui consiliului judeţean Argeş.

Premierul Emil Boc a declarat şi miercuri seară că atît el, personal, cît şi orice alt membru al Guvernului nu are vreo legătură cu demersul oamenilor de afaceri a căror convorbire telefonică a fost interceptată de procurori şi apare în motivarea din dosarul primarului de la Cluj, Sorin Apostu.

Potrivit motivării de către procurori a arestării primarului Clujului, Sorin Apostu, unul dintre inculpaţii din dosar ar fi pretins, într-o discuţie telefonică avută cu un om de afaceri din judeţul Argeş, 10% din suma pe care se angaja să o obţină prin intervenţii pe lîngă Guvernul României pentru o societate de drumuri controlată de acest om de afaceri.

Articole din aceeasi categorie