Emil Boc: Nu văd anul 2012 roz

Premierul Emil Boc s-a arătat, marţi, pesimist în privinţa ieşirii din criză în anul 2012, dar şi-a exprimat speranţa ca Parlamentul să nu comită derapaje în politici, în contextul anului electoral.

Prezent la o dezbatere pe teme economice, premierul a recunoscut că se teme de eventuale măsuri populiste ale clasei politice, însă a subliniat că guvernul pe care îl conduce va continua pe linia politicilor fiscale prudente.

“Anul 2012 este un an crucial, decisiv, nu-l văd în roz. Îl văd cu responsabilitate şi, dacă există o temere, este temerea ca la nivelul clasei politice să nu existe o repetare a greşelilor trecutului, şi mă refer la anul 2008. Dacă anul 2012 va fi la fel ca anul 2008, din punct de vedere al politicilor economice şi electorale, România se va scufunda, pentru că nu are în acest moment altă alternativă decît de a nu face paşi înapoi. Dacă am o temere, am o temere legată de capacitatea clasei politice de a rămîne consecventă cu politica de stabilitate fiscală şi de a nu promite lucruri care nu au acoperire în economie. Pot să vă spun că la nivelul Guvernului nu veţi asista la derapaje de politici. Sper ca şi la nivel parlamentar acest lucru să nu se întîmple”, a spus Boc.

În context, el a arătat că există pericolul revenirii economiei europene în recesiune şi a avertizat că România nu este imună la acest fenomen.
Totodată, el a făcut apel la responsabilitatea actualei coaliţii de guvernare în politicile pe care le va susţine în 2012.

Articole din aceeasi categorie