Emil Boc: Colegiul Director al PDL a decis ca persoanele arestate preventiv să fie excluse din partid

Preşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), premierul Emil Boc, a declarat duminică seară, la finalul întîlnirii de lucru a Colegiului Director al partidului de la Vila Lac, că s-a decis modificarea Codului Etic al Partidul Democrat Liberal, în sensul sancţionării cu excluderea a persoanelor arestate preventiv.

“Am discutat despre Codul Etic al Partidului Democrat Liberal şi am luat decizia de a-l modifica astfel încît persoana arestată preventiv este exclusă de drept din partid”, a declarat Emil Boc.

El a precizat că primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi Radu Bica, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, ambii arestaţi la cererea DNA în două dosare de corupţie, au solicitat aplicarea procedurii de excluderii din PDL.

“De ce excludere şi nu demitere? Pentru că excluderea nu duce la pierderea mandatului de primar. Urmează, evident, să se desfăşoare procedurile judiciare în faţa instanţei de judecată, unde fiecare poate să-şi demonstreze nevinovăţia”, a mai declarat liderul PDL.

Emil Boc a adăugat că PDL va rămîne constant poziţiei pe care a avut-o dintotdeauna de a lăsa autorităţile statului să-şi facă datoria şi de a nu împiedica exercitarea actului de justiţie, considerînd că fiecare persoană beneficiează de prezumţia de nevinovăţie. Preşedintele PDL a mai declarat că în cadrul şedinţei BPN al PDL de luni se va lua o decizie şi în privinţa cazului deputatului Daniel Oajdea, propus spre excludere din partid de BPJ al PDL Iaşi.

Articole din aceeasi categorie