Elevii din Iclod ajung mai ușor la şcoală

La început de an nou școlar, Primăria comunei Iclod aduce bucurii copiilor.

Acum câteva zile s-a dat în funcţiune noua pasarelă de pe Valea Mărului, o investiţie ce uşurează deplasarea elevilor la Şcoala Gimnazială din localitate, dar şi a locuitorilor care îşi au domiciliul pe Valea Alunişului. Este vorba de un obiectiv ce scurtează drumul spre  centrul localităţii  Iclod. Tot în această perioadă se lucrează la o altă pasarelă, peste Someşul Mic, în dreptul satului Iclozel. Primarul comunei  Iclod, Emil Pârţoc, a anunțat aceste obiective edilitare la începutul anului şi, iată, proiectele au şi fost realizate. Mai ales copiii s-au bucurat de noua investiţie de pe Valea Mărului, având în vedere că ajung mai uşor la şcoală şi scurtează drumul de acces. Noua pasarelă oferă tuturor posibilitatea de a reduce timpul de deplasare spre zona centrală a satului. Nu peste multă vreme şi iclozenii vor beneficia de astfel de condiţii. În locul vechiului podeţ de peste Someşul Mic, vor avea la dispoziţie o pasarelă modernă, cum este cea de pe Valea Mărului.

Tot în aceste zile, pe raza comunei continuă asfaltarea străzilor în satele Fundătura, Orman şi Iclozel, iar în unele localităţi au fost schimbaţi stâlpii de electricitate. În ultimele luni s-a îmbunătăţit şi sistemul de iluminat public în cele cinci sate componente ale comunei  Iclod.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie