Ediție specială a Cursului de Estetica Jazzului: Prelegere Jürg Solothurnmann, concert Big Band Gaio

Joi 11 aprilie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenților (piața Lucian Blaga), în Sala Europa, Cursul de Estetica Jazzului al Academiei Naționale de Muzică “G. Dima” va găzdui o interesantă prelegere susținută de jazzologul elveţian Jürg Solothurnmann, urmată de un atractiv mini-concert Big Band Gaio, dirijat de maestrul Ştefan Vannai.

În anii 1980, Solothurnmann reprezenta Elveția în redacția Jazz Forum – revista Federației Internaționale de Jazz, editată la Varșovia, unde România era reprezentată de Virgil Mihaiu, titularul Cursului de estetica Jazzului, cele care ne-a pus cu amabilitate la dispoziţie aceste informaţii. În calitate de muzician și de jazzolog, Jurg Solothurnmann a susținut numeroase concerte în România, colaborând cu muzicieni ca Harry Tavitian, Corneliu Stroe, Mircea Tiberian, Irinel Anghel sau Sorin Romanescu și a contribuit generos – prin cursuri de măiestrie, ateliere de improvizație, valoroase donații acordate Bibliotecii ANMGD etc. – la instituirea Modulului de Jazz al Academiei Naționale de Muzică din Cluj.

Orchestra înființată de profesorul Vannai la începutul anilor 1980 este în prezent cel mai longeviv big band de tineret din România. Noua formulă include talentați muzicieni de jazz în devenire, majoritatea studenți ai Academiei de Muzică “G. Dima”.

V.D.

 

Articole din aceeasi categorie