Drumuri mai bune, la Jucu

Chiar dacă temperaturile de afară ne contrazic, primăvara îşi intră încet, dar sigur, în drepturi.

Edilii localităţilor noastre s-au apucat de treabă. Se face curăţenie generală pe străzi, se amenajează zonele verzi şi se fac planuri de viitor, mai ales că se cunosc deja cifrele bugetelor locale. Nu este altfel nici în comuna Jucu, unde pe primarul Dorel Pojar l-am întîlnit în pauza unei dispute sportive pe modernul teren din Jucu de Mijloc, discutînd cu oamenii despre treburile gospodăreşti preconizate a fi realizate în curînd. Astfel, de la domnia sa am aflat că imediat după încălzirea vremii vor începe reparaţiile de drumuri în toate satele comunei. Asta, după ce în ultimii 2 ani s-au pus la punct unităţile de învăţămînt şi aşezămintele culturale (cămine culturale reabilitate în toate localităţile componente ale comunei), realizări sociale cu care administraţia locală se mîndreşte. Imediat după încălzirea vremii vor demara lucrările de modernizare a drumurilor de pe raza comunei.

Noi am trecut zilele trecute prin satul Jucu de Mijloc, unde, spre lauda edilului-şef, toate uliţele sînt asfaltate. Aşa tot să circuli în mediul rural!

În comuna Jucu mai este în construcţie un superb stadion, la Jucu de Sus, cu nu mai puţin de 4.000 de locuri, plus dotările aferente, iar la baza sportivă din Jucu de Mijloc se construieşte un bazin de refacere (multe oraşe nu au aşa ceva!).

Primarul Dorel Pojar este un mare fan al sportului, dar şi al culturii, domenii unde locuitorii zonei au rezultate foarte bune (fotbalişti şi dansatori ca la Jucu nu găseşti nicăieri pe Valea Someşului Mic!). Numai să crească temperaturile, şi la Jucu reîncep lucrările de sezon în toate satele comunei, aşa cum stă bine unor gospodari harnici şi pricepuţi.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie