Dragnea: Va fi remaniere după europarlamentare dacă vor fi membri ai Cabinetului acceptaţi ca şi candidaţi

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Călăraşi, într-o conferinţă de presă, că ar putea fi o remaniere guvernamentală după alegerile europarlamentare, dar numai dacă vor fi membri ai Guvernului acceptaţi în postura de candidaţi. „Dacă vor fi membri ai Cabinetului acceptaţi de Comitetul Executiv Naţional ca şi candidaţi, da. Dacă nu, nu’’, a răspuns Dragnea jurnaliştilor care l-au întrebat dacă va fi remaniere guvernamentală după alegerile europarlamentare.
Liviu Dragnea a mai spus că ştie de miniştri care vor să candideze şi le-a nominalizat pe Rovana Plumb şi Natalia Intotero, dar întrebat despre Carmen Dan a precizat că nu are astfel de informaţii.

Articole din aceeasi categorie