Directorul Serviciului Ambulanţa Cluj, Horia Simu: Ambulanţa trebuie să aştepte urgenţa şi nu urgenţa să aştepte ambulanţa

Problemele cu care se confruntă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Cluj au fost aduse în discuţie în cadrul şedinţei de ieri a Comisiei pentru Dialog Social. “Tragem un semnal de alarmă, azi am avut un miting de avertizare între orele 11 şi 12 în sediile centrale. E un deficit foarte mare, lipsa ambulanţelor, scăderea drastică a salariilor. Există riscul să ne pierdem personalul. În 2010 am pierdut 3000 de posturi la nivel naţional prin celebra lege 1 la 7. Din 2014 se promit 500 de posturi, anual. În 2015, pe bâlbe s-au dat 257 ambulanţe la nivel naţional. Nu mai dorim să ne întrebe cetăţenii: Acum aţi ajuns?! E un lucru foarte grav, urgenţele cod roşu reuşim să le acoperim, dar la codurile galbene, pot fi şi un accident vascular, de exemplu, trebuie să aştepte 20-30 de minute. Nu avem spital regional de urgenţă, sunt timpi mari de aşteptare. Avem ambulanţe care au avut accidente şi nu am primit în loc absolut nimic. Vom continua manifestările, în 9 octombrie pichetăm la Bucureşti. Suntem puţini, 10.600 care deservim trei milioane din populaţia ţării. Ne trebuie oameni, ne trebuie maşini, iar aceşti oameni trebuie plătiţi ca să nu plece în altă parte”, a declarat Rareş Ghilea, liderul de sindicat din cadrul Ambulanţei Cluj. La rândul său, Horia Simu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, a subliniat că parcul de maşini al instituţiei pe care o conduce este vechi, precizând că cel puţin o treime dintre autospeciale ar trebui reînoite. “Ar fi bine să avem cât mai multe maşini noi pentru că ambulanţa trebuie să aştepte urgenţa şi nu urgenţa să aştepte ambulanţa”, a punctat Simu. Directorul Serviciului Judeţean Ambulanţa Cluj a menţionat că nici din punct de vedere al personalului lucrurile nu stau bine. “Am avea nevoie de încă 30 sau 40 de persoane”, afirmă Simu. Potrivit acestuia, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Cluj este al doilea din ţară, după Bucureşti, din punct de vedere al numărului de solicitări. Simu a arătat că până la sfârştitul lunii iulie au fost înregistrate 65.600 de solicitări, iar până la sfârşitul anului se estimează peste 100.000 de intervenţii. “Clujul este un oaraş foarte complex. Avem aeroportul, cea ce înseamnă trei milioane de pasageri cu potienţial de risc, avem autostrada, parcurile industriale. Toate acestea cresc riscul de a suna la 112”, a explicat Horia Simu. Prefectul judeţului Cluj, Aurel Cherecheş le-a spus reprezentanţilor Serviciului Ambulanţa Cluj că va face demersuri la nivel de minister pentru rezolvarea problemelor, menţionând, totodată, că unele lucruri se pot rezolva şi cu ajutorul autorităţilor locale şi judeţene.
Problemele cu care se confruntă Ambulanţa Cluj i-a determinat, ieri, pe angajaţi să protesteze în faţa instituţiei, cerând angajarea de personal suplimentar, maşini de intervenţie noi şi păstrarea salariilor în condiţiile în care acestea s-ar înjumătăţi conform noii legi a salarizării. Protestatarii s-au adunat, joi, în curtea SAJ Cluj, unde au fost informaţi despre situaţia din sistem şi au pornit sirenele maşinilor de intervenţie.
C.P.

Articole din aceeasi categorie