Diplomaţi români în vreme de război. 1914 – 1918

2Galeria ‘Paul Sima’
• Casa Universitarilor
În an Centenar, o expoziţie cum este Diplomaţi români în vreme de război. 1914 – 1918 se cere vizitată. Şi se cere deoarece posterele, 11 la număr, sunt tot atâtea mărturii vii ale eforturilor făcute de diplomaţii români pentru întregirea neamului, făcute în condiţii de război.
Cele 11 postere sunt pagini de istorie. De istorie a diplomaţiei româneşti, pagini de istorie a ţărilor implicate în războaiele perioadei 1914 – 1918, pagini de istorie în care se regăsesc documentele importante ale Marii Uniri din 1918, pagini referitoare la politica românească şi politicienii vremii, pagini referitoare la Casa Regală a României. Sunt doar câteva dintre motivele pentru care expoziţia trebuie văzută şi nu oricum. Pentru că fiecare poster în parte trebuie citit cu atenţie, unul duce la celălalt, o istorie cursivă prin scris şi imagini.
Izbucnirea Primului Război Mondial. Situaţia României între 1914 – 1916: pune în discuţie dispariţia lui Carol I la 10 octombrie 1914 şi instalarea ca rege a lui Ferdinand; este perioada în care un rol important în luarea deciziilor îi revine premierului liberal Ion I. C. Brătianu; România intră în război la 14/27 – 15/28 august 1916, odată cu pătrunderea trupelor româneşti în Transilvania
Miniştrii de Externe ai României 1914 – 1918: Emanoil Porumbaru, Ion IC Brătianu, Alexandru Averescu, Constantin C. Arion, Constantin Coandă; este perioada în care reprezentarea diplomatică a României în străinătate se făcea prin intermediul a 15 legaţii şi a unei agenţii diplomatice (la Cairo)
Miniştrii României la Roma: Dimitrie I. Gr. Ghica (1913 – 1917), Alexandru Lahovari (1917 – 1928)
Miniştrii României în Belgia, Olanda, Elveţia şi Spania: Trandafir Djuvara (în Belgia), Carol Mitilineu (la Haga), Mihail Pâcleanu (Elveţia), George Cretzianu (în Spania)
Miniştrii României în Sud – Estul Europei: Mihail Burghelea (în Albania), Constantin Manu (în Imperiul Otoman), Gheorghe Derussi (în Bulgaria), Gheorghe Filaliti (în Serbia), Nicolae Filidor (în Grecia), Alexandru Beldiman la Berlin (1896 – 1916).
Miniştrii României la Viena : Edgar Mavrocordat (1911 – 1916)
Miniştrii României la Londra: Nicolae Moşu
Miniştrii României la Petersburg: Constantin Diamandy
Miniştrii României la Paris: Alexandru Lahovari (1908 – 1917), Victor Antonescu (1917 – 1918)
Mă voi opri asupra celor scrise de istoricul Dorin Dobrincu (cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, Academia Română – Filiala Iaşi) în “O arestare la cumpăna dintre anii 1917/1918: Constantin Diamandy, ministru român la Petrograd”, citez “De altfel, reprezentantul român la Petrograd era la curent cu intenţiile guvernului bolşevic, exprimate de Troţki, de a-i aresta pe membrii Legaţiei române şi pe cei ai Misiunii militare române în Rusia. Cea mai importantă captură avea să fie, desigur, ministrul plenipotenţiar al României (…) Din ordinul lui Lenin, Diamandy a fost arestat în seara zilei de 31 decembrie 1917 şi depus în fortăreaţa Petropavlovsk, din Petrograd, împreună cu unii dintre membrii Legaţiei României. Diamandy fusese ridicat chiar din sediul misiunii diplomatice, în timp ce se afla la masă.
Dreptul de extrateritorialitate nu a mai contat pentru guvernul bolşevic (…) În cele din urmă, în după amiaza zilei de 2 ianuarie 1918, Constantin Diamandy a fost eliberat. Nu se ştia cât aveau să mai stea membrii Legaţiei române în Petrograd. Bolşevicii ruşi lăsaseră să se înţeleagă că nu erau dispuşi să respecte regulile „burgheze”, fie ele şi diplomatice. În acţiunile revoluţionare, „omul nou” nu se împiedica de convenţiile lumii vechi. O făcea doar dacă nu avea încotro, dacă se confrunta un adversar hotărât, capabil să-i reziste”.
Istoria trebuie cunoscută. Sper că v – am trezit curiozitatea şi interesul. Centenarul Marii Unirii îşi găseşte una dintre cele mai bune materializări în Diplomaţi români în vreme de război 1914 – 1918.

Demostene ŞOFRON