Dincolo de un anumit punct…

… nu mai există cale de întoarcere … !” – zice o minte luminată, pe nume Franz Kafka.

E drept … Dar fiindcă nu coada dă din câine, ci invers, ar trebui să existe făclii de drum, marcaje pe potecă, direcţie sigură şi fermă, organizare pentru urcuş şi ţel măreţ în faţă!

E drept … Doar dacă fiecare şi-ar face treaba la ce se pricepe şi ar face-o foarte bine, asta se cheamă patriotism. Însă, de obicei, îşi arogă acest concept exact cei care nu sunt, nu cred, nu vor ori nu le pasă de ce se întâmplă cu ţara, cu poporul, cu viitorul semenilor. Ei au un singur far călăuzitor în viaţă: Eul lor! Şi încă Eul cel detestabil, căci acolo nu încape nimic altruist, nimic pentru altul, nimic pentru nimeni! No comment.

E drept … Dar fiindcă trebuie să înveţi multe în viaţă pentru a reuşi şi pentru a fi fericit, vorba adâncă a lui Confucius, de ce nu o facem? Nicicând ca acum învăţătura, educaţia nu au fost mai dispreţuite, mai batjocorite şi mai umilite! „Scopul meu în viaţă nu este să-mi iau bacul că şi-aşa nu contează, ci să-mi fac tatuaje!” – scrie un elev la Bacalaureatul 2018! No comment …

E drept … Acest „Jos Confucius!” implicit, se asortează de minune cu grija de doi bani pentru sănătate. Căci ce fel de Politică a Ştiinţei faci când obligi pur şi simplu atâţia medici să plece unde văd cu ochii, când medicamentele sunt aşa scumpe, clinicile şi spitalele atât de puţine, prost dotate şi demodate, şi bietul pacient atât de oropsit? No comment …

E drept … „Are balta peşte!” – zicem arogant, fiindcă ştim ce bogată e România, nu doar superb de frumoasă. Şi uite aşa tot azvârlim în dreapta şi-n stânga la toţi de pretutindeni, cu nemiluita, cu inconştienţă şi imbecilitate: păduri – teren arabil – de toate! Era cât pe ce să facem praf şi aurul şi argintul munţilor, după ce i-am chelit de mai mare plânsul! Am distrus fabrici – uzine – staţiuni experimentale pomicole – horticole – piscicole – sisteme de irigaţii şi altele multe, pentru ce? No comment.

E drept … „Fraierilor ce suntem!” ar trebui să ne spunem dacă am fi sinceri şi responsabili, cum nici vorbă! Suntem prea ocupaţi „să ne trăim viaţa!”: cu bârfuliţa, cu cafeluţa, cu birtul şi băşcălia de birt, cu goana nebună după banul cel rău, cel câştigat „altfel!”, că ăla „normalu’!” e slab – mic – jigărit şi nu ajunge să se lupte cu preţurile cele mari, uriaşe, mereu crescătoare, de trag zece piei de pe tine şi te azvârle în faliment!

E drept … Ne simţim ca o băutură ce moare de sete, ca o Sahară irigată cu o găletuşă de apă … Ne miorlăim, ne ciondănim, ne dăm la cap român cu român, ce-i asta fraţilor, chiar am căpiat cu toţii?

„Dă Doamne mintea românului cea de pe urmă!” – zice un proverb străbun, bun de pus pe rană. Chiar aşa! Când? Chiar acum! Căci …

… „Dincolo de un anumit punct nu mai există cale de întoarcere. N-am ajuns încă acolo”1 …

Slavă Domnului! Deci …

Stela-Maria Ivaneş

1 Franz Kafka