Din ce bani se vor gospodări edilii gherleni

Peste tot pe unde am trecut în ultima perioadă, administraţiile locale fac calcule şi împart sumele de bani repartizate. La unii edili ajung, la alţii nu, dar cu toţii se plâng  de resursele financiare insuficiente pentru finalizarea proiectelor stabilite.

Nu este altfel nici la Primăria Municipiului Gherla, unde chiar ziele trecute s-a discutat problema bugetului în cadrul şedinţei Consiliului Local. Aşa cum am aflat la obişnuita întâlnire lunară a consilierilor (unde s-a prezentat un referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli), nu mai puţin de 38 de milioane de lei are Primăria Gherla de cheltuit în  anul 2018. Sunt banii încasați în cursul anului din impozitele și taxele plătite de locuitorii orașului și din cote defalcate din impozitul pe venit și TVA.

11.300.000 lei, adică mai mult de un sfert, urmează să fie cheltuiți în 2018 pentru salariile personalului din Primărie și din instituțiile subordonate. Astfel, la Primărie vor merge 6.500.000 lei, la Evidența Persoanelor 480.000 de lei, la Poliția Locală 1.412.000 lei, la cabinete medicale 877.000 de lei, 108.000 la bibliotecă, 132.000 la muzeu, 105.000 lei la Casa de cultură, 480.000 la Cantina de ajutor social, 2.534.000 la asistență socială, 797.000 la pompieri.

Desigur, Primăria Municipiului Gherla mai are în plan pe anul 2018 şi alte investiţii sociale, culturale şi economice.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie