Deputatul Oros cere demiterea preşedintelui Autorităţii Sanitar Veterinare

Vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, deputatul liberal Adrian Oros îi cere primului ministru Viorica Dăncilă să-l demită pe preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare, Geronimo Brănescu din cauză că nu a luat măsuri pentru combaterea pestei porcine. Liberalul clujean susţine că din cauza modului defectuos în care a fost gestionată maladia, România riscă să piardă sute de milioane de euro prin restricţiile la export. ‘’Din cauza neseriozităţii şi incompetenţei cu care a gestionat controlul şi eradicarea maladiei actuala conducere a ANSVSA, România riscă să piardă în următorii ani aproximativ 500 milioane de euro, prin restricţiile la export. Rezultatul este devastator pentru crescătorii de porcine dar şi pentru cei care activează în industria cărnii de porc. Deşi anul trecut a fost diagnosticată PPA în Satu-Mare, iar in perioada 10.06.-20.06.2018 au fost confirmate 129 de noi focare în gospodării ale populaţiei din judeţul Tulcea, Comandamentul Naţional de Combatere a Bolilor a fost convocat abia în data de 28.06.2018, după ce boala a fost depistată într-o fermă comercială de 45.000 de porcine, iar statele partenere au anunţat că sistează importul de carne şi produse din carne de porc din România.
În loc să asigure din timp planul de măsuri pentru controlul, combaterea şi eradicarea bolii, pentru a evita răspândirea ei şi a reduce la minimum pierderile, în toată această perioadă, conducerea ANSVSA avea alte preocupări. În perioada 5-10 iunie 2018, presedintele ANSVSA a făcut o excursie în China pentru o conferinţă, iar in 25 iunie a convocat şi a participat la Comandamentul de Sezon Estival 2018 (acţiune importantă, dar la care puteau participa şi alţi reprezentanţi din conducerea ANSVSA, ţinând cont că este o activitate de rutină care se desfăşoară în fiecare an).
La aceasta oră, în ANSVSA nu se ştie cine răspunde de gestionarea PPA, deşi în anii trecuţi s-au făcut instruiri şi simulări pe bani mulţi’’, a precizat Adrian Oros, solicitându-i pe această cale primului ministru să-l demită pe Geronimo Brănescu, preşedintele ANSVSA.

C.P.

Articole din aceeasi categorie