Deputatul Cristina Burciu: Preşedintele blochează România

Deputatul social democrat de Cluj, Cristina Burciu susţine că decizia luată de Curtea Constituţională a României, cu unanimitate de voturi, privind legea bugetului de stat reprezintă un vot de blam pentru şeful statului. “Vrând-nevrând, preşedintele Republicii a găsit de cuviinţă, spre sfârşitul mandatului, să iasă din somnolenţa-i proverbială şi să demonstreze românilor care este rolul domniei sale de mediator şi factor de echilibru între puterile statului. Domnia sa nu prea a avut de ales referitor la modul în care trebuie să se facă vizibil în faţa populaţiei, din două motive. Pe de o parte, era obligat întrucâtva să se lanseze în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar pe de altă parte, trebuia să suplinească într-un fel lipsa de reacţie şi letargia politică interminabilă a Opoziţiei. În consecinţă, după ce a socotit îndelung, cu atenţie şi preocupare, domnul preşedinte a ajuns la concluzia că unica sa soluţie este aceea de a bloca România, prin sesizarea de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat! Neinspirată decizie, deoarece, aşa cum era de aşteptat, Curtea Constituţională a respins săptămâna trecută demersul prezidenţial. Faptul că CCR a decis, cu unanimitate de voturi, constituţionalitatea acestui act normativ fundamental pentru buna funcţionare a României în acest an, reprezintă un vot de blam pentru şeful statului. De asemenea, acest vot mai demonstrează disperarea în care se află preşedintele, mai ales că partidele care l-au susţinut până acum au cam dispărut de un timp din prim-planul scenei politice’’, a explicat Cristina Burciu. Deputatul social democrat susţine că preşedintele a dovedit, prin sesizarea de neconstituţionalitate a Legii bugetului, şi apoi prin retrimiterea la Parlament a acesteia, că este mai puţin „atent şi preocupat” de bunul mers al instituţiilor statului, ba chiar, spune Cristina Burciu, poate fi bănuit de dezinteres cras faţă de viaţa românilor. „Fie doar pentru faptul că majorarea alocaţiilor copiilor depindea de promulgarea acestei legi, preşedintele s-a aflat, prin atacul la CCR, la limita prerogativelor sale constituţionale’’, a menţionat deputatul social democrat.

C.P.

Articole din aceeasi categorie