Dej: 1, 5 kilometri numai pentru biciclişti!

Strada Crîngului, una dintre principalele artere ale municipiului Dej dispune de marcaje speciale pentru deplasarea pe două roţi. Este vorba de „materializarea” unei mai vechi promisiuni a primarului Costan Morar şi, chiar dacă însumează numai 1,5 kilometri, pe porţiunea Bloc UM – Bungăr, cu siguranţă pista va fi apreciată de bicicliştii de toate vîrstele. Mai ales că traseul este marcat în aşa fel încît să fie vizibil şi pentru şoferi, pentru a se evita accidentele.

Bicicliştii din oraş spun că iniţiativa este bună, doar că nu-i ajută prea mult dacă vor să ajungă la serviciu pe două roţi: „Este foarte bine că primăria s-a gîndit şi la biciclişti. De ani de zile circulaţia cu bicicleta în oraş este practic imposibilă. Pe trotuar e ilegal să mergi cu bicicleta, iar pe carosabil este o adevărată aventură din care rişti să ieşi cu picioarele rupte”, spune Aurel Bogdan, unul din pasionaţii ciclismului dejean. El mai afirmă însă că „pista fiind la capătul oraşului, serveşte mai mult pentru plimbările copiilor decît pentru descongestionarea traficului”. Din păcate, aşa cum remarca şi edilul şef, străzile din centrul municipiului, mult prea înguste şi aglomerate, nu permit amenajarea unor astfel de piste.

Există însă şi veşti bune pentru biciclişti. Anul acesta, Ministrul Mediului şi Pădurilor a aprobat cca. 50 de milioane de lei pentru amenajarea de noi piste pentru biciclişti în ţară. În ceea ce priveşte evaluarea proiectelor, s-au acordat puncte în plus pistelor care se construiesc pe un nou amplasament şi nu pe trotuar şi care depăşesc 10 km în lungime, 5 km fiind minimul acceptat. De asemenea, au fost apreciate pistele amenajate în afara traseelor rutiere şi care preiau din traficul ciclist de pe o rută europeană. Programul MMP va fi continuat şi anul viitor.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie