De la Martin Luther la… Klaus Iohannis?

    Oare cum s-ar fi implicat un sas de elită (plecat de mulţi ani în Germania, unde a ajuns parlamentar în Bundestag) în starea tensionată conflictual din România ca… prim demnitar al ţării ? Întrebarea mi-am pus-o urmărind emoţional şi sincer îngrijorat confruntările politice şi stradale ale acestui început de an. Iar personajul la care am făcut trimitere este Bernd Fabritius, născut în judeţul Sibiu, la Agnita, în 1965, absolvent al faimosului „Bruckenthal”, emigrat cu familia în 1961 în Germania, unde a urmat studii de drept, care i-au deschis apoi uşile Bundestagului. Vine deseori în România ca înalt demnitar al ţării sale de adopţie, dar şi ca preşedinte al Asociaţiei saşilor transilvăneni. Pe scurt, un devotat prieten al României, cu solidă experienţă politică şi juridică. Nu puteam evita o asemenea trimitere constatând maniera în care, în calitatea sa, preşedintele nostru s-a implicat în evenimentele belicoase ale acestor zile, stârnind fie nedumeriri şi angoase, fie entuziasme frenetice, potrivit felului în care este cunoscută (şi…interpretată) Constituţia ţării. Subiectul rămâne oricum deschis, dar curios este faptul că până şi apartenenţa sa… confesională a fost adusă la rampă, spre a se ajunge în cele din urmă la o concluzie controversată şi nedreaptă în ceea ce ne priveşte.
Aşadar, membru al Bisericii Evanghelice Augustane (pe româneşte: lutherană, n.n.) Domnia Sa a lansat un mesaj consacrat aniversării a 500 de ani de la Reforma iniţiată de Martin Luther. Citat din mesaj: „Într-o Europă a sângelui vărsat în numele credinţei, chiar dacă ignoră ortodoxia românilor din Transilvania, Edictul (lui Luther, n.n.) consacră pentru prima dată principiul toleranţei religioase, lansând o nouă perspectivă, umanistă, asupra rolului religiei în societate”. Crezul lutheran împărtăşit aici exprimă spiritul vizionar, care a generat noi energii în epocă, determinând în timp o altfel de evoluţie în planul gândirii pragmatice despre individ şi societate. Înţelesul subtil, diferit de cel adoptat până atunci, era că faptele bune sunt rezultatul credinţei, şi NU calea spre ea. Câştigând teren, Reforma lui Luther a avut partea ei de contribuţie la dinamica societăţii europene prin consacrarea modului capitalist de producţie şi de consum. (N-ar fi existat, totuşi, capitalism fără momentul Luther ?).
Ţinând să sublinieze în mesajul său aniversar „noua perspectivă, umanistă…chiar dacă ignora ortodoxia românilor din Transilvania”, preşedintele Iohannis preia ideea pentru a sugera, cumva, apariţia… reformatorului aşteptat şi de societatea românească, aşa cum au atras atenţia unii comentatori, remarcând surprinzătoarea ipostază de „preşedinte-jucător” după un stagiu de „taciturn politician de provincie” ! Prin acestea el ar fi diferit de noi, pentru că a evoluat prin lutheranismul său. Dar, atenţie, noi am fi cei „diferiţi”, pentru că… „încă n-am evoluat timp de 500 de ani” !!! (aceasta ar fi semnificaţia „eticii protestante a preşedintelui Iohannis”). E rândul specialiştilor în teologie să întreprindă un studiu de caz asupra unui asemenea apocaliptic defazaj…
Cu mulţi ani în urmă, pe când lucra la elaborarea lucrării sale „Dacoromano Saxonica”, eminentul istoric al convieţuirii româno-săseşti în Transilvania, Adolf Armbruster, mi-a relatat într-un interviu la Sibiu cât de benefice au fost relaţiile statornicite între cele două comunităţi pentru a-şi susţine şi afirma propriile identităţi (desigur cu accentele de rigoare, dată fiind condiţia lor economico-politică şi socială). Regretatul istoric a ţinut să-mi arate spre ilustrare şi fişa martirajului pastorului Stefan Ludwig Rorth în lupta sa împotriva politicii de deznaţionalizare a autorităţilor maghiare din timpul revoluţiei de la 1848-1849: „Nu este nevoie de a declara o limbă a ţării, este una, cea română. În ea comunică obişnuit cetăţenii (maghiari şi saşi ,n.n.) care nu-şi cunosc limba unul altuia”, proclama pastorul-martir la amvon. În paginile cărţii sale A.A. trecea în revistă şi argumentele „romanităţii românilor”, aspect tratat apoi pe larg în alte studii sub semnătura sa.
În tratatul francez de teologie consacrat marilor religii ale lumii se arată că la originile sale (începutul secolului al XVI-lea) „lutheranismul insistă asupra deosebirilor dintre cele duhovniceşti şi cele lumeşti prin ceea ce numeşte doctrina celor două regnuri, doctrină ce va duce deseori la o atitudine pasivă a creştinilor lutherani faţă de puterea politică”. Fireşte, acum într-un veac frământat de atâtea schimbări, drame şi tragedii, previziunea a suferit nuanţări până la tendinţe de contestare sau radicalizare faţă de cursul istoriei. Simptomul este evident chiar sub ochii noştri în cele mai înalte sfere ale puterii în stat.
Istoriceşte Transilvania fiind într-o accepţiune lingvistică şi… Siebenbürgen, se cuvine să abordăm aprofundat, obiectiv şi raţional specificul relaţiilor româno-săseşti, din nefericire pentru noi saşii coborând la procente simbolice în populaţia zonei, datorită meandrelor pe care a trebuit să-l urmeze destinul acestei brave comunităţi. Că un sas transilvănean, însă, a putut deveni membru marcant al Bundestagului german sau un altul (afirmat ca personalitate de seamă a vieţii publice româneşti) este aici întâiul om în stat este iarăşi un fapt firesc în mersul istoriei către orizonturi mai larg deschise ca oricând. Îmi place să cred că în clipele sale de reflecţie, preşedintele Klaus Iohannis s-a gândit măcar în treacăt şi la congenerul său din Bundestag, pentru că atunci când a conceput mesajul de aniversare semimilenară a făcut-o retrăind şi vibraţia spiritului de… urmaş al marelui reformator lutheran. Şi dacă în contextul unei reuniuni diplomatice la cel mai înalt nivel european (întrunirea C.E. de la Malta) declara triumfal că pentru normalizarea situaţiei din ţară se bazează pe… „românii mei” (!), inspiraţia putea să fi venit de la momentul său de apogeu prilejuit de tradiţionala manifestare memorială de la Ţebea (7 sept.2014), înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale: atunci, după festivităţile protocolare, în calitatea sa de candidat în competiţie, a participat la o veritabilă „baie de mulţime” scandându-i cu însufleţire numele, urându-i succes şi asigurându-l de susţinere cu mobilizatoare cântece patriotice, între care „Noi suntem români” sau… „Trec batalioane române Carpaţii”! Cum să nu se fi simţit în acele clipe candidatul Klaus Iohannis ca fiind cea mai importantă prezenţă aşteptată pentru împlinirea unei mari misiuni reformatoare în fruntea neamului românesc?
    Teodor MATEESCU