Dat, dicat, dedicat. Eugen Albu: VIITORUL DE IERI

Prolific, epigramistul Eugen Albu revine în librării cu acest nou volum. Şi spune domnia sa: „Am încercat în patru rânduri,/ Că-n epigramă-atâtea îs,/ Să-i pun pe cititori pe râs/ Sau, dacă nu, măcar pe gânduri”.
Şi reuşeşte şi una, şi alta.
Armele satirei cu mănuşi şi ale gândului cel bun sunt îmbrăcate în ataşamentul autorului faţă de personajele sale. Personaje reale, personalităţi, ce dau sens de ”portrete în patru rânduri”. Dincolo de umor şi ironie, dincolo de tentele pamfletare şi imprecaţii lirice, scriitura lui Eugen Albu primeşte ancadramentul unităţii conceptuale.
Iată:
Unui om vrednic
A muncit cât pentru doi,
Iar acum în mod nedrept
Pleacă-n Lumea de apoi
Doar cu banii de pe piept

Sau:
Resemnare
Vai de naţia română
Că oricât munceşte omu’
La salariu ia în mână
Ce-a tăiat… chirurgul Ciomu

Există în întreaga operă a lui Eugen Albu o anume abordare a funcţiei gnoseologice. Pitorescul e dublat de ironia ”la cămaşă albă”, iar accentele pamfletare sunt pipăite cu mănuşi imaculate, de majordom:
Lehamite
M-am săturat să tot muncesc
Doar să-mi justific existenţa
Şi-aş vrea şi eu să huzuresc
Da-i tot mai mare concurenţa

În aceste registre, viitorul de ieri, devine un azi, ce permanentizează în mâine actualitatea discursului estetic. Eugen Albu nu caută să îndrepte relele din lumea asta. Domnia sa le semnalează cu fineţea umorului intelectual,în speranţa că următoarea sută de ani va pune badijonaj pe rănile vechi de când lumea.
Radu VIDA