Dat, dicat, dedicat. Constantin Daniel: MISTERIILE LUI ZALMOXIS

Nu sunt adeptul predosloviilor.

Ele au darul de a strica atmosfera unei cărţi. De a interpreta după bunul plac al analistului, stări pe care, poate, autorul nu le-a trăit sau gândit. Se fac, de cele mai multe ori, comparaţii şi se dau citate din autori pe care, împricinatul nu le-a avut în vedere. Şi, dacă recomand ca precuvântările să fie citite după lectura pe care ne-am propus-o, e pentru că, în cazul de faţă, ţin să fac o precizare: nu citiţi prefaţa! Nici nu dau numele celui care opinteşte a denigra cartea. Subtil, desigur. Omul se crede prea deştept pentru vremurile în care s-a născut şi e prea subiectiv pentru vremurile pe care le trăim. Vezi doamne: epoca! De parcă în 1985 nu se scriau cărţi adevărate. Cu atât mai mult în domeniul religiilor străvechi, unde, dacă se aproba în planul editorial, nici partidul, nici guvernul, nici cenzura nu-şi băgau coada.

Editura Herald, însă, are meritul de a fi publicat acest text integral. Şi de a oferi cititorilor o perspectivă clară şi documentată asupra religiilor practicate în colţul nostru de lume. Mă refer aici nu numai la Grecia şi Balcanii de Vest, ci şi la contextul mai larg al religiilor din Marea Moartă şi Mediterană până în… Thule, din Europa de acum 2000 de ani.

E ştiinţă.

Cercetare minuţioasă, lecturi din cele mai credibile surse şi coroborări inteligente. Din 380 de pagini dense, doar ultimele aproximativ 100 se referă la misterul practicat de credinţa Zalmoxis. Restul face o adevărată dizertaţie în lumea veche a credinţelor şi misteriilor. Şi, important, din întunericul Peşterii se face lumină!

Veţi afla multe despre traci. Despre geţi. Şi despre daci. Despre acea zonă de unde bate vântul Boreas şi despre care grecii, fascinaţi, au scris atât de mult. Veţi afla o mulţime de lucruri noi despre troieni. Asta pentru că cercetători din lumea largă au adus clarificări multiple la zicerile lui Homer din Iliada şi Odiseea. Şi puţini dintre noi au avut acces la marile biblioteci ale lumii, acolo unde se găsesc ediţii princeps din cele 10 pagini de bibliografie selectivă şi nenumărate note de subsol. Veţi defila, ca mai toate neamurile din Balcanii acelor vremuri, în tradiţia lui Dionysos. Zeul care la întrecere cu Apollo a ţinut minţile treze ale semenilor din acele vremi, eclipsându-i pe Zeus, Poseidon, Hera, sau Afrodita. Dar, mai ales, vă veţi (re)familiariza cu simbolurile solare ale maramureşenilor şi, mai ales, veţi putea zăbovi în voie despre acel unificator etnonim „dahoi” care are sensul de „lupi. „După Strabon, dacii s-ar fi numit iniţial „daoi” , iar Hesychius, în Lexiconul său, arată că „daos” era termenul frigian (limbă tracică) pentru „lup”. Mircea Eliade scrie că dacii se numeau pe ei înşişi „lupi” sau „cei ce sunt asemenea lupilor. Dar, cea ce n-a consemnat Mircea Eliade este că lupii, alături de lebede, şerpi, şoimi, cerbi, cocoşi, vulturi şi greieri erau animale sacre ale zeului Apollo, ale zeului Soarelui. Dar, dacă lupul era animal sacru al zeului Soare,Apollo, şi, dacă el a dat numele său dacilor, pare verosimil ca zeul suprem al dacilor să fi fost zeul-Soare. Apollo, acesta fiind stăpânul lupilor ale căror întrupări umane se considerau dacii.*

Dar mai presus de toate, veţi face cunoştinţă cu adevăratul Zalmoxis. Şi legăturile acestuia cu marele Pitagora. Şi Mesia („cel uns”). Şi, în mod special, despre nemurirea la daci. Lucruri care nu sunt de divulgat într-o aşa de scurtă prezentare a cărţii.

E de remarcat, însă, altceva: uşurinţa în lecturarea acestei cărţi. Devoalarea, într-un limbaj accesibil a… misteriilor unei lumi apuse.

Dar încă mult îndrăgite.

Radu VIDA

*Constantin DANIEL, Misteriile lui Zalmoxis, Editura Herald, 2017, Ed. III-a, pg. 245