Daniel Buda îi cere premierului să-l demită pe ministrul Agriculturii, Petre Daea

Europarlamentarul Daniel Buda îi cere premierului Sorin Grindeanu să-l demită, de îndată, pe ministrul Agriculturii Petre Daea pe motiv că ar fi refuzat să verifice standardele produselor existente în România. ‘’Discuţiile despre existenţa unor standarde duble pentru produsele comercializate în statele din Estul şi Vestul Europei sunt de notorietate publică, subiectul fiind dezbătut inclusiv la nivelul Parlamentului European. Ţări precum Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia au anunţat recent demararea unor controale la sânge în acest sens, astfel încât consumatorii să ştie dacă într-adevăr, deşi există ambalaje şi mărci identice, ingredientele sunt diferite în vechea şi noua Uniune Europeană.
Din păcate România, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, a spus că nu îşi permite astfel de aventuri. Acest lucru este expresia unui dispreţ profund faţă de toţi cetăţenii români cărora li se interzice dreptul de a cunoaşte ce consumă şi dacă sunt sau nu cetăţeni de mâna a doua în Uniunea Europeană. Probabil că nu întâmplător Guvernul socialist doreşte ca “oaia” să devină simbolul României care îşi trăieşte balada Mioriţa în fiecare zi, acceptându-şi  cu fatalitate soarta’’, arată europarlamentarul. Daniel Buda consideră că România trebuie să demonstreze că este în stare să îşi apere consumatorii şi propriile interese astfel încât să fie respectată la nivel european. ‘’Însă, cu atitudini de genul celor exprimate de ministrul Agriculturii, niciodată România nu va fi respectată!’’, a punctat Buda.
C.P.

Articole din aceeasi categorie