Daea: Liceele agricole vor intra şi sub tutela Ministerului Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat joi, că liceele agricole vor intra şi sub tutela organizatorică a Ministerului Agriculturii. „Mă bucur că Senatul României a dat un vot de aprobare pentru ca liceele agricole să intre sub tutela organizatorică şi de susţinere a Ministerului Agriculturii în aşa fel încât să pregătim oameni pentru noile tehnologii. Pe oriunde mergeţi vedeţi alte tractoare, alte maşini agricole, alt sistem de comandă. Iată că a început digitalizarea, se schimbă lumea. Controlul electronic asupra maşinilor este o realitate. Pentru asta îţi trebuie forţă de muncă pregătită şi pregătită bine şi antrenată, cu dorinţa de a face bine”, a spus Petre Daea. El a ţinut să precizeze că există deja o listă a liceelor agricole care vor trece sub tutela Ministerului Agriculturii. „Este un pas cerut de societate. Este tema zilei. Este cerut de necesitate, de întâlnirile cu fermierii, cu profesorii din liceele agricole, cu oamenii direct”, a declarat ministrul Agriculturii.

Articole din aceeasi categorie