Curăţenie generală în municipiul Gherla

Timpul călduros din ultimele zile a fost favorabil activităţilor de bună gospodărire şi înfrumuseţare a localităţilor. Gospodarii municipiului Gherla nu au stat pe gânduri şi s-au apucat de treabă.

Recent am vizitat sediul SC ADP SA (fosta RADP) de pe strada Gelu. Maşinile şi utilajele din dotare au fost pregătite pentru a ieşi pe străzile oraşului, cu toate că unele din ele (când a fost necesar) au fost angrenate şi în acţiunile de deszăpezire. În această iarnă, însă, nu prea au avut treabă pe această linie, doar la începutul lui martie a nins mai consistent, în zonă. Însă, au front de lucru în această perioadă.

După cum am văzut zilele trecute, două utilaje au fost folosite pe cele mai aglomerate străzi ale urbei la măturatul carosabilului, mai ales pe marginea lui. Urmele iernii prelungite au fost curăţate, la fel şi rigolele de pe marginea carosabilului. Au fost angrenaţi în această importantă acţiune de sezon şi angajaţii sucursalei Gherla a Companiei de Apă „Someş” SA, care au verificat toate canalele de scugere a apei de pe reţeaua lor. Acţiunea va fi continuată zilele următoare şi pe celelalte străzi ale localităţii de pe Someş. Nu vor fi  uitate nici aleile dintre blocurile celor patru cartiere de locuinţe ale municipiului, dar nici aleile parcului mare (unde se mai văd urmările furtunii mari din 17 septembrie 2017). Peste tot utilajele dotate cu mături de mare capacitate vor face curățenie.

Primăria Municipiului Gherla îşi propune pe acest an modernizarea unui număr de 27 de străzi, cuprinse în Lotul 6, grupa 3, investiţii importante, pentru care deja s-au întocmit documentaţiile tehnice. Lucrări foarte mari, mai ales dacă avem în vedere că majoritatea străzilor sunt din zona centrală a oraşului, unde carosabilul s-a deteriorat în ultima perioadă (exemplu concret: strada Ştefan Cel Mare, unde efectiv nu se poate circula în condiţii civilizate!).

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie