„Cu noi este Dumnezeu” – un spectacol Prepascal plin de emoţie

O seară plină de emoţie şi de rugăciune au trăit joi, 6 aprilie 2017, sutele de clujeni prezenţi la Concertul Prepascal „Cu noi este Dumnezeu”, ce s-a desfăşurat pe scena Casei Universitarilor – „Auditorium Maximum” a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, evenimentul a fost gândit ca o pregătire sufletească pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Astfel că pricesnele, muzica bisericească şi cultă, aduse în scenă de interpreţi de folclor, grupuri vocale şi solişti instrumentişti, au transmis tuturor un îndemn la rugăciune, la pocăinţă şi la meditaţie asupra a tot ceea ce s-a întâmplat pe Golgota.

Concertul a fost deschis în sunet de toacă de Eclesiarhul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean. Apoi, Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, sub conducerea muzicală a profesorului Ovidiu Barteş, a interpretat cunoscuta priceasnă O, măicuţă Sfantă!. Momentele muzicale instrumentale au continuat cu Adagio de Tomaso Giovanni Albinoni şi cu lucrarea Ave Maria de Franz Schubert, interpretată la clarinet de Andrei Oşan, membru al orchestrei. Prestaţia Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” s-a încheiat cu cea mai cunoscută rugăciune, Tatăl nostru, rugăciune pe care Iisus Hristos le-a lăsat-o Apostolilor şi ucenicilor Săi atunci când aceştia I-au cerut să-i înveţe cum să se roage. Momentul a fost unul înălţător, publicul s-a ridicat în picioare şi a rostit rugăciunea împreună cu protosinghelul Calinic Stupinean, care, pe tot parcursul serii, a citit şi scurte versete biblice, care au evidenţiat Patimile Mântuitorului.

A urmat momentul interpretei Viorica Oprea, preşedintele Centrului Cultural European „Dacia” din Chişinău, Republica Moldova. „Credinţa ortodoxă şi tradiţia strămoşească este cel mai scump dar pe care l-a dat Dumnezeu poporului român. A-I mulţumi nu suntem în stare, dar a-L slăvi în cântări duhovniceşti este trăirea de nepreţuit a sufletului, ce transmite iubire către Dumnezeu”, le-a transmis interpreta celor prezenţi, vădit emoţionată. Prezenţa sa la Cluj-Napoca face parte din parteneriatul de colaborare, semnat la începutul acestui an între cele două instituţii de cultură, Centrul Cultural European „Dacia” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, care presupune realizarea de evenimente comune la Cluj-Napoca şi Chişinău. În continuare, spectatorii s-au bucurat de pricesnele din satul tradiţional, aşa cum sunt cântate duminica şi-n sărbători la strană, aduse în scenă de Grupul din localitatea clujeană Orman, coordonat de Aurora Cosma. Alături de cei din Orman au urcat interpreţii şi colaboratorii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj: Mariana Morcan, Irina Someşan, Maria Lobonţ, Ionuţ Koblicska, Ioana Breda Morar şi Grigore Sâmboan, cu toţii aplaudaţi îndelung de cei prezenţi. La ieşirea de pe scenă, publicul a fost servit cu pancove de post, pregătite de femeile din Orman, aşa cum este tradiţia în această localitate, în Joia Mare când, după ce duc bucatele în biserică pentru a fi sfinţite de preot, urcă în cimitir şi acolo se dă pomană şi cu totii mănâncă împreună.

Întregul eveniment, moderat de Grigore Sâmboan, angajat al C.J.C.P.C.T. Cluj, a fost încununat de prezenţa îndrăgiţilor interpreţi de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean şi părintele Cristian Pomohaci, care au emoţionat publicul până la lacrimi. Finalul a aparţinut tot Eclesiarhului Mănăstirii Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean. Sala a fost din nou învăluită de sunetul de toacă, amplificând de emoţia pe care fiecare spectator a simţit-o pe toată durata desfăşurării spectacolului.

Articole din aceeasi categorie