Cristian SANDU: “Nello Santi, il Maestro del mio cuore”

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }a:link { }

Memoria afectivă mă duce cu doi în urmă, când am scris primul articol despre primele întâlniri profesionale ale dirijorului Cristian Sandu cu Nello Santi (22 septembrie 1931, Adria-6 februarie 2020, Zurich), recomandările venind din partea a două mari voci, Ion Buzea şi Ştefan Pop. Scriam atunci despre prezenţele dirijorului clujean la Teatro San Carlo di Napoli, spectacolele cu “Norma”, respectiv “Rigoletto”. Scriam despre “Traviata” la Teatro Fenice din Veneţia (în 2017), dar şi despre  alte două spectacole, “Traviata” şi “Nabucco”, ambele la Scala din Milano (2018). 2019 a însemnat întâlnirea şi asistenţa la “Lucia di Lammermoor” pe scena Operei din Zurich (Elveţia). 2020 nu a mai fost să fie, din păcate, 6 februarie fiind o zi tristă pentru comunitatea muzicală din întreaga lume. Despărţirea de Maestrul Nello Santi este tristă. Lasă în urmă amintiri multe şi trainice din partea tuturor celor care l-au cunoscut. Rândurile de faţă sunt un cald omagiu adus uneia din marile baghete ale lumii. Au fost să fie patru ani, dar patru ani cât o viaţă întreagă. Patru ani trăiţi sub aceeaşi generoasă umbrelă a muzicii la rang de ARTĂ. Întâlnirile profesionale s-au transformat în timp, într-o prietenie de neuitat, cu amintiri pentru o viaţă întreagă.

Sunt şi ceva mai mult. Sunt rânduri dedicate invitaţiilor peste hotare, Cristian Sandu având în ultimele cinci luni, o agendă încărcată. În care sunt de reţinut prezenţele în Japonia (la pupitrul Osaka Symphony Orchestra şi 21C Tokyo Philharmonic, cu aceasta din urmă la Tokyo şi Yokohama; se impune o completare: 21 C Tokyo Philharmonic şi-a făcut debutul în lumea muzicală!), dar şi în Columbia, la pupitrul Orquesta Sinfonica Nacional de Colombia, Bogota, colaborare cu trupa de balet Academia Vaganova din St. Petersburg (balerini Nika Tshvitaria, Ivan Sitnikov, Kirill Safin), trupă în cadrul Teatrului Mariinski!

D. Ş: Propun să începem prin a ne aminti prima întâlnire cu Maestrul Nello Santi. Cât de mari au fost emoţiile?

Cristian Sandu: Îmi aduc şi acum aminte de timiditatea şi emotia cu care am păşit pentru prima oară în cabina maestrului Nello Santi din teatrul San Carlo di Napoli. Era cu prilejul operei Norma de Bellini. M-a primit cu un zâmbet patern şi mi-a oferit al doilea sandwich pe care şi-l comandase pentru pauza dintre acte. Am încremenit şi gestul său m-a răvăşit pentru că ştiam că Nello Santi nu avusese niciodată discipoli. M-a abordat amical, extrem de volubil şi curios, răspunzând cu plăcere întrebărilor mele despre artişti, teatre, orchestre. Generos în răspunsuri şi dialog, în acea seară avea să-mi ofere şi prima învăţătură, ce-mi va schimba total percepţia asupra operei, teatrului, profesiei şi vieţii. În acel moment am ştiut ca aceasta întâlnire va deschide o călătorie iniţiatică alături de un gigant al operei, ce avea să devină mentorul şi modelul meu. Anii alături de el au fost ani de binecuvântată învăţătură, satisfacţii şi bucurii. Aproape de munca sa şi de familia sa, Nello Santi mi-a facilitat accesul la un model de gândire şi percepţie proprii marilor artişti. La ceea ce înseamnă cu adevărat stilul de operă italian şi cum se manifestă acest stil în interpretare. De la Rossini până la Puccini.

D. Ş: Spuneai că ţi-a facilitat accesul la modul dee gândire al marilor artişti. Un exemplu dacă se poate…

Cristian Sandu: Mi-a facilitat accesul la partiturile lui Toscanini şi Tulio Serafin, toate cu adnotările lor, toate numai operă. Când vezi cum au gândit marii maeştri, cum s-au raportat la muzică, totul se schimbă în tine ca dirijor. Sunt informaţii în faţa cărora nu poţi rămâne indiferent.

D.Ş: Să ne oprim asupra dirijorului Nello Santi. Prin ce se distingea?

Cristian Sandu: Nello Santi era dirijorul absolut: maestro concertatore şi direttore d’orchestra ce pregătea cu minuţiozitate totul, fără intermediari. Era prezent la cabinele soliştilor, repetiţiile de cor, ansamblurile muzicale cu pian şi repetiţiile de orchestră. Era în egală măsură răbdător, cu o atitudine paternă faţă de toţi membrii distribuţiei, zâmbitor şi binevoitor în a căuta şi a oferi soluţii, dar extrem de exigent, riguros şi chiar dur în respectarea cu stricteţe a partiturii. Nu agrea viziunile interpretative personale şi originale în detrimentul viziunii compozitorului iar gestul său dirijoral impunea autoritate prin simplitate, concizie şi claritate. Santi nu credea în tradiţie, deşi era acuzat de unii critici ca fiind tradiţionalist şi vetust, însă credea şi perpetua un stil, despre care spunea ca este imuabil. Şi încă ceva. Nu trebuie uitat faptul că nello Santi a dirijat peste 400 de spectacole numai la Metropilitan! Asta spune deja multe, foarte multe despre om şi dirjor.

D.Ş: Repetiţiile ?

Cristian Sandu: Repetiţiile sale erau ocazii de redescoperire şi retrăire a unei partituri sau text muzical din perspectiva artistului care ştie tot şi cunoaşte din interior fiecare notă, indicaţie muzicală sau cuvânt din libret. Memoria sa fenomenală ce l-a ajutat sa dirijeze peste o sută de opere din memorie, accesa extrem de precis datele debuturilor sale, întâlniri cu artişti extraordinari, anecdote şi întâmplări ce făceau deliciul asistenţei. Datorită lui am descoperit partituri cu adnotările şi comentariile unor maestri precum Toscanini sau Serafin, marile sale modele, alături de nume precum Votto, Molinari Pradelli sau Mitropoulos despre care vorbea cu un respect şi o smerenie aproape religioasă, socotindu-se întotdeauna un învăţăcel al acestora. Insista foarte mult pe cunoaşterea înaintaşilor şi istoriei interpretative dar şi pe rolul critic al urechii în receptarea acestora.

D. Ş: Nello Santi a fost un dirijor prin excelenţă, verdian. Deşi a dirijat cu a celaşi succes şi Puccini, şi Bellini, Rossini…

Cristian Sandu: Nu greşeşti deloc. Il suo cavallo di bataglia, cum obişnuia Maestrul Santi să spună, era repertoriul verdian, iar Verdi a fost părintele său adoptiv. Deloc întâmplător, prietenia sa cu tenorul Carlo Bergonzi şi baritonul Aldo Protti, cântăreţi verdieni de referinţă, a determinat preluarea numelor acestora ca nume de botez a celor doi fii gemeni ai săi. Nello Santi avea cultul vocilor de operă şi era un mare suporter al acestora. În Verdi cerea întotdeauna o anumită culoare şi nuanţă vocală specifică ce spunea că este proprie doar acelui tip de repertoriu. Desigur că lucrurile nu se schimbau imediat însă prin explicaţii extrem de pertinente la nivel de partitură sau vocalitate, reuşea să obţină de la cântăreţi culori şi nuanţe senzaţionale. De multe ori exemplifica personal o frază şi era capabil să cânte sau să intoneze o parte instrumentală într-o viteză senzaţională demonstrând că cerinţele sale sunt legitime. Pretenţiile sale în materie de culoare, accent, pronunţie, legato sau nuanţe, confereau un discurs extrem de fluent, organic şi natural. Cântăreţii pe care îi avea sub baghetă erau de-a dreptul entuziasmaţi iar orchestrele interpretau vocal orice scriitură instrumentală.

D.Ş : Dintre soliştii români de operă, cu cine a colaborat Nello Santi?

Cristian Sandu: I-a dirijat pe Ludovic Spiess, Virginia Zeani, Lucia Stănescu, Vasile Moldoveanu, Elena Cernei, Maria Slătinaru Nistor, Nicolae Herlea, Viorica Cortez, Ion Buzea, Marina Krilovici, Eduard Tumagian, Corneliu Murgu, Elena Moşuc, Ileana Cotrubaş, David Ohanesian, Angela Gheorghiu, Ştefan Pop, George Petean, Kutasi Judit…

D. Ş: Finalul săptămânii în curs te găseşte alături de familia Santi.

Cristian Sandu: Acum, la ceas omagial pot doar să mulţumesc Cerului şi Maestrului pentru tot ceea ce mi-a oferit, pentru exemplul de umanitate, cunoaştere şi profesionalism pe care l-am avut prin prezenţa sa, pentru gesturile sale nepreţuite şi pentru tot ce mi-a dăruit în aceşti ultimi patru ani ai vieţii sale. Addio, Nello Santi, il Maestro del mio cuore.

Demostene ŞOFRON