Corespondenţa lui Ioan Muşlea cu respondenţii săi

Înfiinţând în 1930, la Cluj, Arhiva de Folclor, mai întâi sub egida Muzeului Limbii Române, apoi ca o instituţie independentă, Ioan Muşlea a realizat cel mai important act de creaţie din viaţa lui, aşa cum o şi recunoaşte într-un document retrospectiv din 1965, când, analizându-şi cu exigenţă munca depusă până atunci, concluziona: „Nu era oare mai importantă decât lucrările personale o Arhivă de Folclor a ţării şi un periodic ştiinţific pentru prima oară închinat exclusiv folclorului românesc? În acel moment de cumpănă, am hotărât să dau prioritate Arhivei şi Anuarului”. Munca la Arhivă i-a absorbit la un moment dat întreaga energie. A trebuit să redacteze chestionare, să le facă cunoscute prin presă, să găsească apoi oameni dispuşi să dea curs propunerilor sale şi să culeagă folclor, să dea lămuriri suplimentare, îndrumări, sfaturi şi să întreţină cu cei mai mulţi dintre ei un schimb epistolar activ şi permanent, răspunzând la multiplele lor nedumeriri şi pretenţii. Toate aceste scrisori, în număr de 2029, au fost revăzute şi copiate de o harnică şi tânără cercetătoare de la Arhiva de Folclor, Cosmina Timoce-Mocanu, care le-a adunat într-o ediţie atotcuprinzătoare sub genericul Schimburi epistolare cu respondenţii la chestionarele Arhivei de Folklor a Academiei Române, Vol.I , literele A-L, şi vol II, literele M-Z, urmând să ne mai dea pe viitor un al treilea volum, rezervat schimburilor epistolare cu lumea savantă, corespondenţă aflată până nu demult în posesia familiei. Munca tinerei cercetătoare a fost cu adevărat impresionantă, trecându-i prin mână sute de scrisori şi documente de epocă. Cel dintâi volum cuprinde 967 documente, iar cel de al doilea 1062, însoţite de 215 note la primul volum şi 165 la al doilea. Aceste note dau seama de cunoştinţele multiple şi mereu înnoite ale editoarei care ne oferă, pentru corespondenţii mai cunoscuţi, date biobibliografice, lista de lucrări şi alte amănunte privind munca lor pe acest tărâm, cum ar fi sociologia lecturii, date etnografice şi etnologice, ca şi mersul anchetelor în care s-au implicat. E vorba mai întâi de răspunsurile la chestionarele trimise de Ion Muşlea, în număr de 13, având cele mai diferite obiective, cum ar fi : calendarul poporului, obiceiuri de vară şi primăvară, Crăciunul, credinţe obiceiuri şi povestiri, tovărăşiile de feciori, teatrul religios, naşterea, botezul şi copilăria, moartea şi înmormântarea, credinţe despre duhuri şi fiinţe fantastice, animalele în literatura poporului român, casa, gospodăria şi viaţa de toate zilele, cosmologia populară etc. Pentru a-şi informa respondenţii asupra modului de răspuns, el le-a oferit şi un ghid metodologic într-o broşură separată, intitulată Câteva instrucţiuni pentru culegerea datelor şi alcătuirea răspunsurilor. Invitaţia la colaborare a făcut-o prin presă (cei mai mulţi au luat la cunoştinţă de iniţiativa profesorului clujean din revista „Şcoala şi viaţa”) şi ea se adresa întâi de toate învăţătorilor şi preoţilor de la ţară, din rândul cărora s-au recrutat şi cei mai mulţi interlocutori, dar şi studenţi, militari, ţărani, funcţionari etc. Printre ei s-au numărat şi folclorişti cunoscuţi, autori de broşuri, cărţi, culegeri etc., care fac cu atât mai importantă iniţiativa sa. Printre aceştia se numără Dem. Ahriţculesei, Gh. Alexandrache, Dumitru I.Balaur, Ion Barna, Th. A. Bogdan, Victor Brătulescu, Gheorghe Cătană, G.F. Ciauşanu, Dumitru Colţea, Ioan Cruceană, Elena Cuparencu, N.Dumitrescu Bistriţa, C. Enuică, Gh.G. Fierăscu, Aurel Filimon, Dumitru Filimon, Aurel Iana, Filip Marcu, Dem Păsărescu, Mih.I. Simcelescu, E.Ar. Zaharia etc. Cei mai mulţi recunosc importanţa acestei munci, faptul că folclorul reprezintă un tezaur de preţ pe cale de dispariţie şi că e nevoie de un efort colectiv pentru salvarea lui. Mulţi dintre ei fac mărturisiri privitoare la propriile lor colecţii, studii, culegeri, dintre care unele publicate, altele rămase în manuscris din lipsă de fonduri. Desigur că în majoritatea cazurilor e vorba de colaborări în ziare şi publicaţii de provincie, dar şi demersuri mai serioase în scopul ieşirii din anonimat. Cu acest prilej asistăm la conturarea unei adevărate hărţi a folcloristicii româneşti, cu regiuni mai mult sau mai puţin explorate, cu date despre culegerile anterioare, cu o listă cât mai bogată a ziarelor şi publicaţiilor care au publicat folclor de-a lungul anilor, astfel încât specialistul care doreşte să facă investigaţii în această direcţie trebuie să înceapă tocmai cu presa care a promovat folclorul şi în paginile căreia aceşti devotaţi slujitori ai tradiţiilor naţionale s-au făcut remarcaţi. Activitatea lor, aşa cum e cunoscută ea din Dicţionarul folcloriştilor şi etnografilor redactat de Iordan Datcu este susceptibil la relevente completări. Scrisorile lor conţin în unele cazuri şi mărturisiri personale edificatoare („Se cere o muncă mare şi ochii tare mă dor” declară D. Mitric-Bruja), dar, în general ei vorbesc cu respect despre iniţiativa directorului Arhivei de Folclor („Fiind convins de nobila D-stră misiune de a scoate la iveală comorile sufleteşti ale ţăranului român” declară Dumitru Dragomir) făcând nu de puţine ori referiri utile la stadiul de evoluţie al societăţii, la influenţa oraşului etc., ca elemente de care trebuie să se ţină seama atunci când se discută mutaţiile de mentalitate din câmpul social. Desigur că unele scrisori dezvăluie interesul directorului Muşlea pentru anumite probleme şi tematici speciale, despre care a scris sau despre care urma să scrie. De unde revenirile sale asupra unor subiecte precum icoanele pe sticlă, teatrul religios de sărbători, în special piesa Adam şi Eva, textele despre femeia necredincioasă (asupra acesteia a elaborat un studiu documentat), despre Mioriţa etc. Ele evidenţiază preocupările curente ale specialistului, care insistă asupra unor detalii, asupra unor elemente de atmosferă sau de concepţie. Pe de altă parte, el a dorit să-şi stimuleze respondenţii punând la bătaie anumite premii în bani, pe care le-a şi acordat, după cum a oferit întotdeauna cu mare atenţie plata cheltuielilor poştale pentru cei mai mulţi respondenţi, destul de săraci sau cu venituri salariale minime, pentru care chiar şi efortul expedierii prin poştă a materialului devenea o problemă. Totodată, e de lăudat munca atentă a directorului Arhivei, de a răspunde la scrisori, fapt care i-a luat mult timp şi i-a redus din timpul propriu de cercetare, dar pentru el asigurarea acestui important tezaur de materiale a fost vital şi i-a acordat importanţa necesară. Munca Cosminei Timoce-Mocanu de a da la lumină acest bogat fond de manuscrise trebuie salutată cu toată bucuria, acesta înscriindu-se într-un plan foarte coerent urmărit de soţii Cuceu de a valorifica pe cale editorială documentele cele mai importante adunate de-a lungul anilor de inimosul om de cultură care a fost Ion Muşlea, ale cărui strădanii ies tot mai mult la iveală în ultimul timp.

Mircea POPA