Controversatul şi excentricul Roman Kim concertează astăzi la Cluj – Napoca!

vineri 5 iulie, 19.00 * Colegiul Academic

Cu Roman Kim ne aflăm în faţa unui dintre cei mai controversaţi şi excentrici violonişti. Ca să vă faceţi o idee, Roman Kim poartă ochelari prismatici în timp ce cântă, ochelari care, potrivit specialiştilor sud – coreeni (Seul) şi germani (Neuwled) provoacă o stare de activitate cerebrală care intensifică auto – controlul, exacerbând simţurile.

Roman Kim (n. 1991) s-a născut într-o familie de descendenţi coreeni – tătari şi bieloruşi. A început studiul viorii la numai 5 ani pentru ca trei ani mai târziu să fie admis la clasa profesoarei Galina Turchaninova (Moscova). În 2008, la 16 ani, devine studentul lui Viktor Tretiakov la Universitatea de Muzică din Koln. Cursurile master au însemnat lucrul cu Maxim Vengerov, Midori Goto, Gidon Kremer,…

Tehnica sa strălucitoare nu a trecut neobservată şi vă propun doar cele scrise despre Roman Kim de ilustrul Ivry Gitlis, care îi aprecia arta interpretativă drept una dintre cele mai incredibile interpretări pe care am auzit-o de când m-am născut!”.

Cântă des Glazunov, Ceaikovski, Brahms, Paganini, cu acesta din urmă fiind de multe ori asemănat mai ales în ceea ce priveşte tehnica.

Pe ce vioară cântă Roman Kim? Două sunt informaţiile privitoare la viorile folosite. Prima este despre vioara ovenită din atelierul lutierului veronez Giovanni Batista Zaoli (1750), a doua vizează instrumentul creat de lutierul german Alexander Hazin (din Koln), cunoscută drept “Superior” (2015).

Revin la prezenţa sa din această seară. Roman Kim este acompaniat de Camerata Michael Haydn (orchestra de cameră a Filarmonicii din Oradea mai bine spus), dirijor Brian Liao.

Programul serii cuprinde lucrări de Bach (Violin concertos), Tartini (‘Il trillo del diavolo’), Mozart (Divertisment în fa), Kim (‘Brindisi’ din La Traviata de Verdi).

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie