Consilierul local Dan Tarcea îl înlocuieşte pe Petran la conducerea PNL Cluj-Napoca

Conducerea PNL Cluj-Napoca a fost dizolvată la sfîrşitul săptămînii trecute de noii lideri ai organizaţiei judeţene a PNL. Prin decizia luată, consilierul judeţean Ioan Petran a fost înlăturat de la conducerea organizaţiei municipale, în locul său fiind numit consilierul local Dan Tarcea. De asemenea, consilierul local Ioan Bîldea, una dintre cele mai critice voci la adresa primarului Emil Boc, a fost înlăturat din funcţia de vicepreşedinte şi nu se mai regăseşte în noile structuri de conducere ale organizaţiei municipale liberale.

Dizolvarea Biroului Municipal al PNL Cluj-Napoca are loc în cadrul procesului de reorganizare a PNL Cluj, demarat la începutul săptămînii trecute. Liberalii încearcă să promoveze în funcţiile de conducere ale organizaţiilor locale şi municipale oameni credibili şi care nu au avut legături prea mari cu fostul preşedinte al PNL Cluj, Horea Uioreanu tocmai pentru a îmbunătăţi imaginea PNL Cluj, care a fost puternic afectată după arestarea preşedintelui CJ Cluj. Prima măsură în acest sens a fost luată lunea trecută de Biroul Permanent Naţional, cînd la Cluj a fost numit un nou Birou Politic Teritorial, funcţia de preşedinte al acestuia revenindu-i senatorului Marius Nicoară. Valul schimbărilor a continuat la nivelul organizaţiei municipale a PNL Cluj-Napoca, unde funcţia de preşedinte era deţinută de consilierul judeţean Ioan Petran. Acesta este cercetat în două dosare penale, iar menţinerea lui în fruntea PNL

Cluj-Napoca le-ar fi adus prejudicii de imagine liberalilor clujeni. Într-un dosar penal instrumentat de DNA Cluj, Petran este cercetat pentru fapte de corupţie. În referatul prin care DNA cerea arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, este menţionat şi numele preşedintelui PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran. Acesta a fost surprins de procurori luînd un plic de la directorul unei firme. DNA arată că „există indicii că acesta conţinea suma de 20.000 euro anterior pretinsă”, iar banii ar fi fost folosiţi în scop electoral şi pentru cumpărarea unui iPhone 5S Gold. Tot în contextul scandalului de corupţie de la Consiliul Judeţean Cluj, pe numele lui Ioan Petran a mai fost întocmit un dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc (cannabis) în vederea consumului propriu, fără drept“.

Petran a fost înlăturat, joi, din funcţia de preşedinte prin decizia Biroului Teritorial al PNL de dizolvare a întregului birou municipal al PNL Cluj-Napoca. Noul preşedinte este consilierul local Dan Tarcea, iar cele trei funcţii de primvicepreşedinţi vor fi deţinute de Hadrian Arion, Zoltan Coraian şi Mihnea Iuoraş. Noul secretar al organizaţiei este Sabin Sărmaş, iar secretarii adjuncţi sînt Veronica Cuc şi Ionuţ Moldovan. Printre noii vicepreşedinţi se numără consilierii locali Ovidiu Florian şi Doru Stoica.
C.P.

Articole din aceeasi categorie