Consilierii PNL: „Politica paşilor mărunţi către segregare nu înseamnă multiculturalitate”

Grupul consilierior locali ai PNL Cluj-Napoca atrage atenţia colegilor consilieri municipali ai UDMR că orice formă de înregimentare politică pe criterii etnice, orice pas făcut înspre segregare nu înseamnă multiculturalitate.

„Politica se face pe ideologie, iar ideologia nu are altă naţionalitate decît bunăstarea şi prosperitate tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate, religie şi sex, pe principii economice, sociale şi morale. Sperăm că toată lumea a devenit conştientă după experienţele trăite în secolul trecut (două războaie mondiale şi ocuparea comunistă a Estului Europei), asupra faptului că naţionalismul în politică deviază către societăţi totalitare şi nimic mai mult. Trăim de mai bine de un mileniu, români şi maghiari, germani, sîrbi, ruteni, slovaci, ţigani, cehi, italieni, armeni pe teritoriul Transilvaniei. Cu bune şi cu rele. De aceea considerăm că politica UDMR din perioada actuală este pe cît de profitabilă pentru liderii ei, pe atît de păguboasă pentru Transilvania”, consideră aleşii locali liberali.

Totodată, aceştia subliniază că, deşi se impune o descentralizare, aceasta nu trebuie realizată pe criterii etnice. „Într-o Românie mult prea centralizată, în care Bucureştiul are pretenţia să controleze aproape totul, de la politică la economie, o creştere a gradului de autonomie a tuturor regiunilor este salutară. Dar nu numai în beneficiul liderilor UDMR, care, prin ceea ce propun, vor doar să-i scoată pe secui la urne. Practic, prin exacerbarea pericolului secesionist, UDMR îşi ajută electoral partidele partenere care fac «politică românească», dar tot pe criterii etnice. Transilvania are nevoie de autonomie – administraţia de la Bucureşti nu a făcut decît să egalizeze sărăcia din toate zonele ţării, în timp ce capitala prosperă. Centralizarea excesivă nu este o soluţie decît pentru un stat corupt, care are nevoie de un rezervor nesecat de funcţii publice în teritoriu, prin care să-şi satisfacă clientela politică”, subliniază consilierii municipali PNL, precizînd că, în opinia lor, UDMR face jocul partidelor extremiste. „Trăgînd doar la căruţa propriilor interese, cei din UDMR nasc controversele dintre etniile transilvane, care, în loc să militeze pentru prosperitate comună regională, îşi împart energiile şi ambiţiile în dispute fără sens şi finalitate despre supremaţia uneia sau alteia dintre etnii. Încurajarea separaţionismului etnic este o politică care îndepărtează din ce în ce mai mult momentul adevăratei autonomii regionale”, conchid consilierii municipali liberali.

A.S.

Articole din aceeasi categorie