Consilierii locali cer rezilierea contractului cu fundaţia care foloseşte baza sportivă „Dan Anca”

După promovarea echipei de fotbat U Cluj în Liga a II-a, consilierii locali PSD reiterează solicitarea făcută municipalităţii, în primăvara acestui an, prin care cer publicarea contractului de asociere privind baza sportivă „Dan Anca”. Totodată, aceştia solicită ca în cadrul proximei şedinţe de Consiliu Local să fie analizată posibilitatea rezilierii acestui contract, precum şi eventualitatea unei asocieri cu Universitatea Cluj. „Salutăm promovarea echipei U Cluj în Liga a II-a, felicitând întreaga echipă şi structură managerială. De asemenea, dorim să felicităm şi grupele de juniori ale U Cluj, considerând că actuala colaborare între U Cluj şi Luceafărul este o realizare importantă pentru dezvoltarea echipei şi pentru fotbalul clujean în ansamblul său. Sperăm ca la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea U Cluj, să putem sărbători întoarcerea echipei în primul eşalon fotbalistic, însă trebuie să înţelegem că fără o bază sportivă modernă pentru prima echipă dar şi pentru grupele de juniori, acest deziderat este greu de realizat”, arată reprezentanţii PSD din Consiliul Local.

Amintim că, în luna martie, liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, îi solicita primarului Emil Boc, respectiv consilierilor Puterii, rezilierea contractului de asociere dintre municipalitate şi Fundaţia Primăvara Clujană, care prevede ca parcela pe care se află baza sportivă Dan Anca revine fundaţiei.

Totodată, Nasra preciza că Executivul primăriei Cluj-Napoca trebuie să vină cu o soluţie pentru a debloca situaţia din punct de vedere juridic, urmând ca printr-un alt contract de asociere cu Universitatea Cluj, să permită fotbaliştilor cât şi juniorilor să-şi desfăşoare activitatea în baza sportivă. „Având în vedere că în acest an sărbătorim Centenarul dar şi pentru că în 2019, Universitatea Cluj va sărbători o sută de ani de la înfiinţare fără o bază sportivă de antrenament, vă propun următoarele: în contextul în care nu au fost respectate obligaţiile părţilor din contractual de asociere şi nici din Proiectul de hotărâre privind asocierea Municipiului Cluj-Napoca cu Fundaţia «Primăvara Clujană» şi situaţia juridică a terenului este discutabilă, o parte din acesta fiind retrocedat, consider că există o baza legală pentru rezilierea contractului. Solicit consilierilor locali şi primarului Emil Boc ca la prima şedinţă a Consiliului Cluj-Napoca să prezinte o analiză a contractului şi să-l facă public pentru a fi accesibil oricărui clujean de bună credinţă. Executivul municipiului Cluj-Napoca trebuie să vină cu o soluţie pentru a debloca situaţia din punct de vedere juridic, apoi printr-un alt contract de asociere cu Universitatea Cluj, să permită fotbaliştilor cât şi juniorilor să-şi desfăşoare activitatea în baza sportivă”, spunea, fără nici o reacţie din partea municipalităţii, liderul PSD Cluj.

A.S.

Articole din aceeasi categorie