Concursul „Lăutarii Ardeleni”

La sfîrşitul săptămînii trecute, în municipiul Gherla a răsunat muzica romanes, şi nu întîmplător. În oraşul de pe Someş a avut loc cea de a IX-a ediţie a Festivalului –concurs „Lăutarii Ardeleni”, manifestare culturală inclusă în cadrul Zilelor Tradiţiei Folclorului Romanes, organizate şi în acest an de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Gherla, Grupul Mixt de Lucru cu sprijinul Centrului Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi a Asociaţiei de Cultură „Siminicul” Gherla. Credem că a fost una din cele mai reuşite ediţii şi spunem aceasta din experienţă, fiindcă am participat în fiecare an la acest festival-concurs, de mare importanţă în păstrarea unor obiceiuri şi tradiţii ale folclorului romanes. Am participat, deci, la un adevărat maraton muzical, la întrecere participînd nu mai puţin de 12 lăutari din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, partea leului revenind, desigur, zonei noastre. Acum am văzut ce frumoasă şi originală este muzica lăutărească, interpretată de aceşti maeştri ai viorii. Marele premiu şi „Arcuşul de Aur” a revenit pe merit maestrului lăutar Alexandru Bob Siminic (sufletul acestui festival!), artist binecunoscut, care a mai cîştigat marele premiu şi în anii anteriori.

Pe locul II s-a clasat un alt virtuoz al viorii, Marin Ghemant (fiul regretatului Ioşica Ghemant, ce mare a fost!), iar pe treapta a treia a podiumului a urcat Vlăduţ Silaghi. Sîntem, însă, obligaţi să mai amintim şi numele altor participanţi (cum ne-au solicitat organizatorii), cum sînt Codruţ Balint, Cristian Covaci sau Alexandru Moldovan, trei lăutari valoroşi, în plină afirmare. Gherla nu a dus lipsă niciodată de talente muzicale, în localitate existînd nu mai puţin de 4 tarafuri de muzică populară. Cu toţii au urcat pe scena Casei Municipale de Cultură în cadrul spectacolului de gală, unde au evoluat şi soliştii vocali şi instrumentiştii Ansamblului Folcloric „Înfrăţirea”, condus cu mult profesionalism de inegalabilul instrumentist Alexandru Bob Siminic (fără de care nu ştim dacă ar exista acest festival-concurs la Gherla). La spectacol, dar şi la evoluţia concurenţilor, a participat viceprimarul municipiului Gherla, Ioan Neselean, mereu alături de artiştii amatori din localitate, domnia sa sprijinind şi această manifestare culturală aflată deja la a IX-a ediţie.

În sfîrşit, amintim că luni, 8 septembrie 2014, la restaurantul „Transilvania” din municipiul Gherla are loc Balul tradiţional al muzicanţilor, unde vor cînta solişti vocali şi instrumentişti valoroşi, acompaniaţi de Orchestra Lăutarilor condusă de Alexandru Bob Siminic. Invitat special: Nicoleta din Cluj-Napoca. Este tradiţionala întîlnire anuală a muzicanţilor de pe meleagurile someşene.
SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie