Concert de chitară flamenco

Bajo la Luna cu Vargas Andras

miercuri 31 iulie, 20. 00 * Sancho Panza

Seara de flamenco Bajo la Luna/Sub lună se anunţă a fi deosebită. Şi este atâta timp cât în repertoriu au fost incluse piese ce vă vor purta prin muzica clasică (F. Tarrega, J. Rodrigo), braziliană (Luis Bonfa, A.C. Jobim), prin flamenco tradiţional autentic (Sabicas) şi până la formele moderne ale flamencoului (Paco de Lucia, Moraito Chico) sau la piesele proprii, Bajo la Luna, Din Inima, Amor y Libertad, Albatros, Rumba Sencilla.

András Vargas este chitarist si artist plastic din Cluj-Napoca. A absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” în anul 1995. Concomitent a început să studieze chitara flamenco autodidact, fiind influențat de chitaristul Paco de Lucia. În 1997 a înființat grupul „Guadalquivir”, prima formație din România care interpreta flamenco tradițional pe lângă piesele proprii. Repertoriul lui este împărțit în două secțiuni, una de flamenco iar cealaltă de compoziții proprii. Partea care include flamenco tradițional este una mai energică și mai mișcată incluzând Media granainas, Solea, Alegrias, Bulerias, Tangos și alte stiluri tradiționale. Acestea sunt interpretate în diferite maniere chitaristice, de la Sabicas și Moraito până la Paco de Lucia. Piesele din repertoriul propriu aduc un caracter mai melancolic, interiorizat, meditativ fiind în contrapunct cu prima parte a concertului. Bajo la luna (farruca) , Amor y libertad (rumba), Lacul de la Tata, Din inimă, Albatros, sunt compoziții proprii care alcătuiesc un întreg, împreună generând o poveste a trăirilor interioare, dând libertate imaginației ascultătorului. Acesta poate să descopere sonoritatea caldă, specifică chitării și posibilitatea de a realiza acompaniament și solistică în același timp, simțind senzația întregului care nu poate fi separat.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie