Cluj Modern 2019

Ansamblul AdHOC, ansamblu al valorilor componistice contemporane

miercuri 10 aprilie, 19. 00 * Studioul de concerte AMGD

Despre Ansamblul clujean AdHOC se vorbeşte şi se scrie din 2009 încoace, prima ocazie fiind cea a prezentării la Cluj a primei ediţii mondiale a lucrării Colinda – Baladă op. 42 de György Kurtág (martie 2009, în cadrul ediţiei a VIII-a a Festivalului Cluj Modern) când s – a reunit ad hoc ansamblul instrumental necesitat de partitură.

Repetiţiile acestuia, conduse de tânărul dirijor şi compozitor Matei Pop, s-au desfăşurat sub directa îndrumare a maestrului Kurtág. Impulsul muzical al acestei colaborări a fost atât de viu, încât s-a născut atunci ideea spontană a unei implicări de durată în ce priveşte sondarea valorilor repertoriului contemporan. Astfel, s-a conturat proiectul AD HOC, ansamblu ce reuneşte, într-o geometrie variabilă, o serie de tineri şi valoroşi muzicieni aparţinând şcolii interpretative clujene.

Compozitorul Adrian Pop şi-a asumat rolul de mentor şi director artistic al ansamblului, fiind secondat în activitatea de construcţie a proiectelor de Răzvan Poptean, membru fondator al formaţiei şi de Matei Pop, care asigură conducerea muzicală. Astfel, sub egida Academiei de Muzică ‘Gheorghe Dima’, ansamblul AdHoc a început să susţină constant concerte. În cadrul acestora, sunt prezentate lucrări ale compozitorilor contemporani atât deja consacraţi, cât şi tineri aflaţi la început de carieră.

Componenţa actuală a ansamblului este următoarea: Raluca Ilovan (flaut), Adrian Cioban (oboi), Aurelian Băcan (clarinet), Rareş Sângeorzan (fagot), Ion Marina Uifălean (corn), Emil Simion (percuţie), Eva Butean (pian), Diana man (vioară), Vlad Răceu (vioară), Ovidiu Costea (violă), Fabian Attila (violoncel) şi Ovidiu Costea (contrabas).

Solişti sunt Aida Carmen Soanea (violă) şi Egyed Apollonia (soprană), dirijor Matei Pop.

Programul serii cuprinde lucrări de Adrian Borza, Cristian Misievici, Ciprian Pop, Valentin Timaru, Cristian Bence – Muc (“Song for the Children of Men”, p. a. a.), Ghenade Ciobanu (“Deux chansons”, p. a . a), Dan Variu

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie