Cluj International Music Competition 2019

16 instrumentişti români în cursa premiilor

Duminică 7 iulie, s-a deschis oficial ediţia 2019 a cunoscutului deja Cluj International Music Competition, flaut şi clarinet, la care iau parte peste două sute de interpreţi din peste 40 de ţări ale lumii, veritabil record de participare.

Prima întânire a fost să fie în seara maeştrilor, seară de recitaluri şi concerte susţinute de membrii celor două jurii (flaut: Seiya Ueno, Sebastian Jacot, Alexis Roman, Virgile Aragau, Eduard Belmar, Loic Schneider, Irina Stachinskaya; clarinet: Tibor Reman, Han Kim, Sergey Eletskiy, Carlos Ferreira, Damien Bachmann, Sergio Pires; la pian Bernadette Czumbil; Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, dirijor Tiberiu Soare), evoluţiile interpretative ridicând sala în picioare de foarte multe ori. Asupra serii de duminică însă voi reveni.

Mă opresc asupra concurenţilor din România şi încep cu flaut. Sunt în concurs Carina Gianina Boanţă (21 ani, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti; 28 de premii naţionale şi internaţionale în ultimii opt ani), Denisa Zsuzsanna Ifrim (30 ani; originară din Bacău), Bogdan Jeler (19 ani; student al Academiei Regale de Muzică din Glasgow; fost elev al Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă” Cluj – Napoca), Beatrice Mureşan (23 ani; studentă Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj – Napoca), Claudia Pană (n. Bacău, 28 ani; stabilită în Elveţia), Izabella Pop (21 ani; originară din Odorheiu Secuiesc), Maria Ruxandra Rus (25 ani, n. Cluj – Napoca; absolventă a Universităţii de Muzică şi Artă Dramatică din Graz, 2018), Delia Selagea (23 ani; studentă Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj – Napoca), Ada Nicoară Trandafir (26 ani) şi Balazs Vincze (30 ani; n. Tg Mureş; absolvent AMGD Cluj – Napoca). Alături de ei se află în concurs flautişti din Italia (9), Franţa, China, Coreea de Sud (câte 7), Ungaria, Taiwan, Rusia (câte 6), Japonia, Hong Kong (5), Statele Unite, Ucraina, Austria, Germania, Finlanda, Serbia, Slovenia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Israel, Columbia, Singapore, Ungaria, Spania, Kazakhstan,…

Cât priveşte clarinetul, România este reprezentată prin Marius Daniel Anton (20 ani; n. Botoşani), Aurelian Băcan (n. Brăila; clarinetist în Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj – Napoca), Sergiu Cebotari (21 ani; student AMGD Cluj – Napoca), Ioan Radu Greluş (26 ani), Ciprian Andrei Melente (26 ani; prim clarinetist al Lebanon National Symphony Orchestra, din 2017), Daniel Miţiţi (n. Baia Mare, 18 ani; student AMGD Cluj – Napoca). În concurs, cei mai mulţi concurenţi sunt din Italia şi Rusia (câte… 13!), apoi Spania (6), Ucraina (5), Coreea de Sud, Japonia, Cehia, Cuba, Uruguay, Republica Kirghizstan, Israel, Belgia, Taiwan, Germania, Letonia, Bulgaria, Olanda, Grecia, Hong Kong, Ungaria, Austria, Republica Moldova (4), Serbia, Noua Zeelandă (2), Spania, Australia, Statele Unite,…

Pentru ambele instrumente se anunţă a fi o competiţie strânsă, misiune însă foarte grea a celor două jurii.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie