CÎNTEC ŞI VOIE BUNĂ

AFIS SPECTACOL PURIM data nouaA devenit deja tradiţie ca, din 2009 încoace, formaţia klezmer a Comunităţii Evreilor din Cluj, MAZEL TOV, dirijată de prof. Vasile Socea, să prezinte publicului clujean, în fiecare an, un concert de muzică evreiască pe scena Casei de Cultură a Studenţilor. Programat iniţial pentru data de 24 martie, concertul a fost amînat din cauza decretării doliului naţional în urma atentatelor de la Bruxelles. Spectacolul va avea loc în această săptămînă – miercuri, 6 aprilie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

Sărbătoarea de PURIM – un carnaval vesel, ce aduce în prim-plan miracolul petrecut cu milenii în urmă şi prin care evreii Imperiului Persan, condamnaţi la exterminare la sugestia lui Haman, întîiul sfetnic al regelui Ahaşveroş, au fost salvaţi datorită intervenţiei reginei Estera, fiică a poporului evreu. Întreaga desfăşurare a acestei întîmplări este consemnată în Cartea Esterei (Meghilat Ester). Aşadar, spectacolul de miercuri, pe care îl va prezenta formaţia klezmer MAZEL TOV dirijată de prof. Vasile Socea şi intitulat chiar „PURIM SAMEAH” (PURIM VESEL), va avea şi momente cu referire la această sărbătoare (prezenţa măştilor, versuri, cîntece pe această temă), dar veselia va fi la ea acasă prin întregul program. Vor fi prezentate piese instrumentale pline de vioiciune şi cîntece idiş comice, recent introduse în repertoriul formaţiei; nu vor lipsi nici dansurile, ele fiind interpretate de elevi ai Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia”, instruiţi de inimoasele profesoare Luminiţa Toader, Carmen Chiorean şi Loredana Crăciun, şi vor fi prezente şi personaje surpriză, pe care vă invităm să le descoperiţi chiar dumneavoastră, în ziua spectacolului la care intrarea este liberă.
Aşadar, nu uitaţi: Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca, miercuri, 6 aprilie 2016, ora 19!

Articole din aceeasi categorie