Cinemateca

Despre întreruperile de sarcini ilegale în “Ilustrate cu flori de câmp”

marţi 6 august, 18. 30 * cinematograf “Dacia”/cartier Mănăştur

Ilustrate cu flori de câmp (producţie România) este un film îndrăzneţ deşi în anul premierei sale, 1975, a avut parte de o cu totul altă receptare.

Este un film îndrăzneţ şi curajos în acelaşi timp, prin tema abordată, drama femeilor din România în contextul Decretului 770 din 1966 care punea bazele “Omului Nou” în vechiul regim comunist. Fac o pauză pentru a vă oferi câteva date statistice. În perioada 1966 – 1989 s-au născut peste 2 milioane de copii nedoriţi, în condiţiile în care au murit cel puţin 10.000 de femei care au apelta la avoirtul ilegal, făcut în condiţii improprii, cu ustentisle rudimentare.

Andrei Blaier scrie Călin Căliman, îşi câştigă faima de «cineast al actualităţii», pelicula având o semnificaţie suplimentară în creaţia lui Andrei Blaier, fiind primul său film de autor. Regizorul îşi schimbă şi unghiul de vedere în prospectarea realităţii apropiindu-se de fapte cotidiene cu mai mare impact social, vădind un acuzat simţ civic, cetăţenesc. Experienţa tragică de viaţă pe care o parcurge tânăra eroină (interpretată cu discreţie de Carmen Galin), este rezultanta unor practici şi mentalităţi anacronice, reflexul unei atitudini de dispreţ şi de sfidare faţă de valorile morale. În ciuda titlului său poetic, filmul lui Andrei Blaier este un «insectar» în care sunt fixate tipuri şi ticuri nocive, cărora actori de clasă ca Draga Olteanu Matei, Eliza Petrăchescu, Gheorghe Dinică le conferă o autenticitate teribilă, înfricoşătoare, pentru că ajung să se confunde cu personaje reale ale mahalalei noastre, cea de toate zilele. În această lume odioasă, personajul pur, delicat, desenat cu sinceritate şi graţie de Elena Albu, pare o fiinţă ireală”.

Filmul a obţinut două premii ACIN, unul pentru Draga Olteanu Matei (interpretare), respectiv Ileana Oroveanu (scenografie şi costume).

Mai trebuie să amintesc faptul că filmul, moderator Ucu Bodiceanu, a fost vizionat de 2. 158. 919 spectatori în cinematografele din România.

În fine, tema a fost reluată în 2007, de regizorul Cristi Mungiu, în “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, multi nominalizat şi premiat naţional şi internaţional. Mă gândesc numai ce impact ar fi avut filmul lui Blaier dacă ar fi fost prezentat în festivaluri peste hotare…

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie