Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor

Atlantida, stări de spirit şi sentimente

Expoziţiile în care desenul să fie vioara întâi, nu sunt dese, din păcate. Ar trebui să fie şi ar trebui deoarece arta plastica se bazează în primul rând, pe desen. Nu o spun eu, o spun mulţi artişti.

Este şi motivul pentru care personala lui Feleki Karoly, Atlantida, bucură. Bucură pentru că este reîntâlnirea cu un artist versat, cunoscut prin multitudinea preocupărilor sale artistice. Bucură pentru că Feleki Karoly este un artist complex, pentru care cele postulate de Henri Matisse – “Desenul nu este un exerciţiu al unei dexterităţi deosebite, ci mai presus de toate un mijloc de a exprima stări de spirit şi sentimente intime” – se certifică în întregime. Cum se certifică şi cele scrise de Salvador Dali (“Desenul reprezintă sinceritatea în artă. Nu este posibil să trişezi”) sau

Ingres, “Desenul este onestitatea artei”. Şi avem în Feleki Karoly un artist onest.

Un titlul cum este Atlantida duce cu gândul la legendara insulă. Numai că… Insula artistului este una apropiată sufletului, una în care regăsim Biserica Calvaria şi statuia Sf. Gheorghe ucigând balaurul, regăsim Biserica Franciscană, Biserica Sf. Petru, Casa Matei, Cătina (în “La Cătina. Autoportret când plouă”), Munţii Rodnei, Biserica din comuna Vinţa (Alba), Zorenii de Vale (sat în comuna Mociu, Cluj), Castelul de la Bonţida, Biserica Reformată. În acelaşi timp, registrul artistic propune locuri şi oameni cu un interesant trecut istoric cum sunt Jacques Henri Lartigue (artist fotograf), Laocoon şi fiii săi (moartea preotului troian Laocoon, pedepsit de zei să fie strangulat de şerpii marini împreună cu cei doi fii ai săi), Monstrul din Loch Ness sau a Elisabeta, împărăteasa Austriei. Putem afirma fără să greşim, că aveam de-a face cu impresii de călătorie, tot atâtea lecturi binevenite, utile. Feleki Karoly îşi cunoaşte bine uneltele de lucru – creionul, crăbunele, tehnica mixtă -, ideile de bază prind viaţă în desene graţie subtilelor treceri de la umbră la lumină, formelor mobile, consolidării desenului prin detalii, graţie şi liniilor de structură şi de contur şi nu în ultimul rând, graţie stărilor de spirit şi sentimentelor degajate. Pentru că nu – i aşa, “Desenul înseamnă punerea unei linii în jurul unei idei” că să-l reamintesc pe Matisse. Atlantida este şi rămâne o excelentă materializare artistică a unei generoase idei.

Demostene ŞOFRON