Centenarul Filmului Românesc

Dorel Vişan

Centenarul Filmului Românesc deschide anul 2020 cu unul dintre actorii emblematici ai Clujului artistic, ai României artistice, Dorel Vişan. Întâlniri prin două momente distincte, lansarea volumului Cine-i păzeşte pe paznici? Gânduri de zi şi de noapte, respectiv proiecţia unui film de referinţă pentru cinematografia noastră şi pentru actor, Iacob.

Primul moment s-a desfăşurat în spaţiul Centrului de Cultură Urbană Casino, în prezenţa unui public numeros, elevat, iubitor al Maestrului Dorel Vişan, tot atâtea dovezi de respect şi apreciere pentru OM, ACTOR şi SCRIITOR.

Cine-i păzeşte pe paznici?, volum apărut în excelente condiţii la Editura Şcoala Ardeleană-editare Vasile George Dâncu-cuprinde gânduri, aş spune eu, pentru toate momentele zilei, pentru toate anotimpurile. Cele trei capitole-Meditaţii, Admiraţii-

Confesiuni-sunt aplecările omului asupra semenilor săi şi asupra istoriei. Meditaţiile vizează Biblioteca din grajd, Cimitirul alb, De scăpare…, Dresorul de maimuţe, Fiecare moare singur, Doamne judecă-ne numai după faptele noastre, Hegel şi euroii, Fonoteca de aur, Lecţia păsării, Nisipurile de aur, Nu părul alb face omul înţelept, Lacrimi de regretm Turma de antilope, Valoare şi caricatură…, nu le amintesc pe toate, din toate având numai de învăţat.

Admiraţii sunt pagini dedicate valorilor. Şi valori înseamnă George Stanca, Eugen Albu, Dan Serbac, Cornel Udrea, Dumitru Fărcaş, Aurel Rău, Petre Dondoş, Melania Ursu, Valentin Silvestru, Alexa Visarion, Draga Olteanu Matei, Dinu Săraru, Dumitru Constantin Dulcan, Cornel Ţăranu, Liviu Tudor Samuilă, soţii Ivaneş, Valeria Gagealov, Alexandru Chira, Radu Beligan, Magda şi Ion Tâlvan, Alexandru Marius, Maria Cupcea.

Confesiuni? Avem confesiunile unui actor, confesiunile Maestrului, fie că sunt sau nu… de sertar.

“Făclia”

Iată un text surpriză şi îmi face o plăcere să vă ofer câteva rânduri: “Eu cred că eroism înseamnă nu numai o faptă de valoare care depăşeşte propriul interes, ci şi a gândi uneori împotriva propriului tău timp, cu alte cuvinte o reacţie spirituală în faţa vieţii. Privit din acest punct de vedere, aş putea spune că ziarul Făclia din Cluj a rezistat eroic de-a lungul vremilor, mai bune sau mai rele (dar ale noastre şi unele şi altele), fiind în înţelesul figiurativ al cuvântului o adevărată lumină pentru cititorii săi (…) Tânăr actor la Teatrul naţional din Cluj, alături de mari artişti ai scenei româneşti, aşteptam cu înfrigurare cronicile spectacolelor apărute în Făclia, pentru că atunci arta era artă, cronicarii de teatru, cronicari, iar cronica de teatru era de cele mai multe ori “şcoală” pentru actori. Astăzi, la sărbătoarea atâtor ani de trudă şi nesomn, mă gândesc cu pioşenie la atâţia ziarişti minunaţi cu care m-am împrietenit şi ne-am povestit “trecerea”, mă gândesc cu dragoste şi preţuire la cei de azi pe care-i mai cunosc, dar cu precădere la…”torţa făcliei”, Ilie Călian, care şi-ar putea adăuga la numele său onorant: Ilie Călian-Făclia. Urez ziarului şi cititorilor viaţă lungă şi bucurii, iae ziariştilor şi colaboratorilor, de asemenea, viaţă lungă şi bucurii fără să uite vreodată cuvintele cărturarului: Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi”. Mulţumim Maestre Dorel Vişan!

Demostene ŞOFRON