Ce măsuri a luat municipalitatea pentru a fluidiza traficul rutier

Pentru a încerca să fluidizeze traficul rutier – înaintea începerii anului universitar – în perioada vacanţei de vară, municipalitatea a finalizat cinci obiective de investiţii, totalizând 1,2 milioane de lei. Astfel potrivit, viceprimarului Dan Tarcea, municipalitatea a realizat două sensuri giratorii şi trei noi bretele în vederea lărgirii carosabilul. Ambele sensuri giratorii noi au fost realizate în cartierul Mănăştur, unul la intersecţia dintre Calea Mănăştur şi strada Câmpului, iar celălalt pe strada Izlazului, iar cele trei bretele prin care a fost lărgit carosabilul – în cartierele Mărăşti, Zorilor şi Piaţa Cipariu. „5 obiective finalizate: sensul giratoriu Calea Mănăştur – Câmpului, valoare 276.000 lei +TVA; sensul giratoriu, strada Izlazului, valoare 325.000 lei + TVA; bretea sens giratoriu Mărăşti – strada Fabricii, 372.000 LEI + TVA; bretea sens giratoriu Observatorului- str. Viilor, valoare 108.000 + TVA; bretea Piaţa Cipariu, valoare 180.000 lei + TVA”, a arătat viceprimarul pe pagina sa de socializare. „Sensul giratoriu de la intersecţia Calea Mănăştur şi Câmpului are caracter provizoriu. Este o intersecţie complicată, este o intersecţie grea şi trebuie să vedem cum anume funcţionează cu acest sens giratoriu. S-a înfiinţat o bandă de virat dreapta de pe strada Câmpului înspre Calea Mănăştur, bandă care nu era înainte. Cu siguranţă, cei care vor veni dinspre Câmpului şi vor să intre pe Calea Mănăştur nu vor mai trebui să intre în sensul giratoriu. A doua bandă este o bandă dedicată pentru toate categoriile de trafic de mers înainte. Înainte se bloca din cauza maşinilor parcate pe partea dreapta. Cei care vor să meargă înspre Calea Floreşti vor avea o bandă de mers înainte fără să mai intre în sensul giratoriu. Va fi delimitată cu stâlpişori. Eu cred că este o soluţie bună care va ajuta la fluidizarea traficului”, a explicat Tarcea.
A.S.

Articole din aceeasi categorie