Cazania lui Varlaam o comoară/capodoperă a culturii româneşti medievale la Muzeul Municipal Dej la 375 de ani de la tipărire

Lucrarea a fost alcătuită şi îngrijită de Mitropolitul Varlaam în perioada domniei lui Vasile Lupu, fiind tipărită la Iaşi în anul 1643, la Tipografia domnească deschisă la Biserica Trei Ierarhi. Scrisă în româneşte dar cu alfabet chirilic, Cazania a fost tipărită într-un tiraj de circa 1.000 de exemplare. Cazania sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an şi la praznicele împărăteşti şi la svănţi mari“ a fost concepută ca un dar al domnitorului destinată întregului neam românesc de pretutindeni. Cazania sau paucenia (cum mai era numită în epocă) a fost răspândită în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, numărându-se până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria culturii vechi româneşti. Monumentalitatea şi importanţa lucrării se reflectă prin circulaţia sa neîntreruptă de-a lungul timpului. Adresată întregii seminţii româneşti, Cazania a fost pentru vreme îndelungată mijloc excepţional de cultivare a unităţii naţionale, a limbii române şi a credinţei ortodoxe în condiţiile prozelitismului cultelor reformate printre românii ardeleni.
Caracterul ei misionar este dovedit de faptul că cele mai numeroase exemplare au circulat şi în Transilvania, unde toţi românii împărtăşeau ortodoxia în momentul apariţiei acestei lucrări. Cartea românească de învăţătură a lui Varlaam a ajuns nu numai în mâinile episcopilor şi preoţilor ci chiar a ţăranilor români. Cazania a avut un rol esenţial în dezvoltarea limbii române, generaţii întregi de preoţi şi dascăli au citit-o credincioşilor în biserici sau copiilor în şcolile confesionale.
Exemplarul păstrat la Muzeul Municipal Dej provine din satul Cetan care în secolul al XVII-lea aparţinea oraşului Dej şi era locuit exclusiv de români. Acest exemplar are o valoare suplimentară pentru că ne relatează povestea achiziţionării acestei cărţi valoroase de către o familie de ţărani români de lângă Dej. În anul 1644, Galea Dumitru din localitatea Cetan a cumpărat Cazania, tipărită în 1643, cu suma de 16 florini, o sumă uriaşă cu care se puteau cumpăra la vremea aceea patru boi mari şi buni de lucru. Existenţa ei într-o casă românească dovedeşte stăruinţa românilor în ortodoxie şi în valorile acesteia. Totodată, ne dovedeşte dorinţa unei familii simple de a avea în casă o carte religioasă cu predici şi învăţături religioase, scrisă în limba română. Acest exemplar, al unei cărţi considerate de Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii drept ,,primul nostru povestitor, înfăţişând ţărăneşte chestiunile teologice” este una dintre comorile ascunse ale Muzeului Municipal din Dej. Venerabila Cazanie în vârstă de 375 de ani a fost donată muzeului dejean, în anii comunismului, de către un descendent din familia lui Galea Dumitru, primul proprietar al valoroasei lucrări.
Cazania lui Varlaam are 506 file, multe ilustrate cu gravuri care reprezintă scene biblice sau sfinţi. Aspectul grafic este îmbogăţit de frontispiciile cu gravuri, iniţialele ornamentale şi aşa-numitele podoabe de final de capitol, care constau în chipuri de îngeri şi elemente decorative vegetale. Cerneala de culoare neagră este preparată dintr-un amestec de cerneală ferogalică cu cerneală tipografică, iar cea roşie este preparată pe bază de cinabru. Cartea are două părţi principale: prima parte cuprinde 54 de cazanii la duminici, iar a doua parte are în componenţă 21 de cazanii pentru sărbătorile împărăteşti şi ale sfinţilor. Cazania este un termen slavon care defineşte o culegere de predici şi omilii (comentarii ale textelor biblice).
Domnitorul Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam oameni culţi şi animaţi de dorinţa de a sprijini promovarea culturii, cu ajutorul lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, au înfiinţat în anul 1642 o tipografie în chiliile Mănăstirii ,, Sf. Trei Ierarhi”, care a lucrat sub oblăduirea mitropolitului Varlaam. La îndemnul mitropolitului Varlaam, domnitorul Vasile Lupu a întemeiat tot la „Sf. Trei Ierarhi“ prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Ierarhul Petru Movilă.
Mitropolitul Varlaam va rămâne o personalitate marcantă în istoria Bisericii şi a culturii româneşti. Promotor al păcii, mitropolitul s-a străduit să cultive pacea între persoane, între Biserici, între popoare. Cu prilejul Sinodului de la Iaşi, din anul 1642, a reuşit să tempereze tensiunile care existau în vremea sa între teologii greci – observatori exigenţi ai Tradiţiei – şi cei ruteni – care, din cauza vecinătăţilor geografice, au suferit unele influente catolice – şi să realizeze o viziune teologică unitară. De asemenea, a reuşit să-i împace pe domnitorii români, Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab al Ţării Româneşti, care provocaseră lupte între fiii aceluiaşi neam. În semn de pace, a reuşit să-i determine pe aceştia ca, fiecare în ţara celuilalt, să construiască câte o biserică. Astfel, Matei Basarab a ctitorit biserica de la Soveja, judeţul Vrancea, iar Vasile Lupu a reconstruit din temelie Biserica Stelea din Târgovişte, strângând în acest fel legăturile între Ţările Române.
Biserica Ortodoxă Română cinsteşte la 30 august pe Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Sfântul Ierarh a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2007, pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe şi a unităţii românilor.

C. Albinetz