Cărţile clujenilor: Ioan Bojan, Bătălia pentru Ardeal

După ce a apărut filă după filă în paginile ziarului „Făclia”, cartea Bătălie pentru Ardeal a ieşit în cele din urmă şi într-un volum separat la editura Napoca Star (2014), fiind lansată public la Galeria Casa Artelor din Cluj-Napoca. Cartea este în felul ei o trecere în revistă a principalelor evenimente din viaţa poporului nostru în atingere cu poporul de la graniţa noastră de vest. Sosirea ungurilor în Europa la 896 şi aşezarea lor în Panonia este văzută prin mărturiile cronicarului Amonymus şi Simon de Keza, care atestă prezenţa în zonă a unei populaţii romanizate, numite valahi sau volohi.

Mai slab organizată din punct de vedere militar, această populaţie dispunea în jurul anului 1000, cînd s-au creştinat ungurii, de cnezate şi voievodate proprii (Menumorut, Glad şi Gelu), pe care ungurii le-au supus treptat, dar organizarea valahilor în voivodat, a întregii Transilvanii, s-a perpetuat. Un întreg capitol este consacrat formării limbii şi a poporului român, continuităţii nord-dunăreane (vechea Dacie fiind şi leagănul de formare al acestora) şi unor momente din istoria Principatului Transilvaniei, care a avut pînă în 1867 un statut aparte faţă de Ungaria, transfomată în paşalîc turcesc după bătălia de la Mohacs. Abia în 1867, prin pactul dualist, Transilvania a fost încorporată în Ungaria, „mileniu care a durat doar 51 de ani”, după cum o spune secuiul Ştefan Fay. În virtutea unei ocupaţii şi asupriri crîncene, legiferată prin Tripartitum şi prin alte legi samavolnice urmărind stîrpirea noastră din principat şi o politică obtuză de maghiarizare forţată, populaţia românească din Transilvania a continuat să fie majoritară şi să trăiască, mai ales după renaşterea produsă de Şcoala Ardeleană, ca naţiune etnică conştientă de rolul şi destinul ei, aşa cum o arată programul ei politic expus în Supplex şi Memorandum. Acest program prevedea emanicipare socială şi naţională şi unirea cu fraţii noştri de peste Carpaţi, a căror istorie este marcată de autor în momentele ei principale: întemeierea principatelor, unirea din 1859, domnia lui Cuza şi Carol I, războiul pentru independenţă din 1877-78, la care au luat parte şi mulţi ardeleni, Unirea cea mare din 1918.

Războiul Prim Mondial, soldat cu pacea de la Trianon, a consfinţit situaţia de astăzi a teritoriului european, pe care statele fasciste interbelice, prin aventurierii Hitler, Musollini şi Horthy, în cîrdăşie cu călăul popoarelor, Stalin, le-au modificat cu forţa armelor. Politica revanşardă şi revizionistă întreţinută prin forţă şi ameninţări a dus şi la Diktatul de la Viena, cauzînd crime, atrocităţi, samavolnicii, nelegiuiri, ale căror urme extrem de dureroase sînt resimţite şi astăzi. Acestei perioade de tristă memorie, ca şi politicii separatiste şi agresive renăscute astăzi de fruntaşii UDMR, autorul le consacră pagini de un realism zguduitor, acuzînd forţele extremiste de producerea şi înscenarea unor permanente acţiuni de destabilizare, începînd cu martie 1990 de la Tîrgu Mureş, continuînd cu separatismul din şcoli, cu pretenţia schimbării punctului 1 din Constituţie, cu proiectul unei autoguvernări bazată pe armată şi miliţie proprie, cu Consilii proprii ale primarilor, cu înlăturarea imnului naţional şi insultarea publică a memoriei eroului Avram Iancu, cu arborarea unor drapele şi însemne proprii, într-un pretins Ţinut Secuiesc, pe care ungurii înşişi l-au desfiinţat la 1867, şi în care se declară stăpîni totali, practicînd măsuri de exterminare extremă împotriva populaţiei româneşti.

Prezentarea amănunţită a abuzurilor săvîrşite aici este o adevărată pagină neagră din istoria Carthei drepturilor omului, deoarece poulaţia românească din zonă este lipsită de orice reprezentativitate administrativă şi, în consecinţă, reprezentanţii ei de la Bucureşti sînt catalogaţi drept „cîini”, iar prefecţii „forţe de ocupaţie”, practicîndu-se sistematic o politică de intimidare, de agresiune şi epurare etnică. Prin acţiuni în forţă, care privesc ocuparea abuzivă de muzee sau împiedicarea construirii unor cazărmi sau orfelinate este ofensat sistematic poporul român cu pretenţii tot mai aberante, nu numai prin sistemul plăcuţelor bilingve, dar şi prin preamărirea unor duşmani notorii ai poporului nostru prin ridicarea de statui etc. – toate reprezintă pentru autor o politică de neacceptat împotriva căreia ar trebui luate măsurile legale ferme. Pe tot parcursul cărţii, autorul demonstrează cu argumente peremptorii greşeala unei atari politici de separatism etnic, revenirea la principiile colaborării şi respectului reciproc, la respectarea legislaţiei interne şi internaţionale, la părăsirea victimizării perpetue într-un stat în care minoritatea maghiară dispune de drepturi şi libertăţi care frizează privilegiile, situaţie care ar trebui s-o oblige la un alt comportament civic. Bătălia pentru Ardeal este o carte mărturie despre decalajul dintre visuri anacronice de tip autarhic-medieval şi realitatea lucidă şi emancipată a sec. XXI, în care principiile wilsoniene ale drepturilor popoarelor se cer apărate şi respectate atît de la individ la individ, cît şi de la popor la popor, de la minoritate naţională la etnie majoritară. E o carte care atrage atenţia asupra mistificării adevărului istoric şi pretinde restabilirea lui, ca o formă de meditaţie, prin care istoria nu este numai păstrătoarea memoriei, ci şi „călăuza vieţii” de zi cu zi a tututor celor care trăiesc pe un pămînt comun şi respectă aceleaşi legi ale raţiunii.
Cartea poate fi procurată de la sediul UVR Cluj-Napoca, B-dul Eroilor nr. 2
Mircea POPA