Cărţile clujenilor

p { margin-bottom: 0.1in; direction: ltr; color: rgb(0, 0, 10); line-height: 120%; text-align: left; }p.western { font-family: „Liberation Serif”,serif; font-size: 12pt; }p.cjk { font-family: „Droid Sans Fallback”; font-size: 12pt; }p.ctl { font-family: „FreeSans”; font-size: 12pt; }

Blitz-prozele lui Radu Ţuculescu

O proză de Radu Ţuculescu poate reprezenta pentru cititor o foarte plăcută experienţă de captivitate voluntară, datorată, înainte de toate, harului de povestitor autentic şi inimitabil al autorului, calităţii înnăscute a scriiturii sale, imune la influenţe, poetici, programe şi mode literare de orice fel. Este un

har acompaniat în mod fericit de originalitate, sinonimă cu un soi de bonomă excentricitate agreabilă, mucalită, configurată, pe de o parte, ca stil personal, recognoscibil în întreaga sa creaţie literară (graţie unor constante estetice, stilistice sau tematice), iar, pe de altă parte, ca experimentare constantă a unui instrumentar scriitoricesc extrem de rafinat şi cizelat. Poate că nimic nu descrie mai bine deplina accesibilitate a acestui har ca un pasaj dintr-un roman mai vechi al lui Radu Ţuculescu, Umbra penei de gâscă: „cuvintele sunt ca banii şi banii aceia sunt buni care umblă în toate ţările şi cuvintele acelea sunt bune care le înţeleg toţi”.

La Ţuculescu, arta povestirii încorporează în mod organic impecabilul instinct ludic al prozatorului, exersat nuanţat în fiecare secvenţă, în fiecare scenă a spectacolului lumii, în ipostazierile spectaculare ale naturii umane, în fiecare subtilă hermeneutică a semnelor universului, observate cu acuitate şi cu umor de către scriitor. În volumul recent apărut, Uscătoria de partid. Blitz-proze, într-un mod mai accentuat programatic decât în alte cărţi ale lui Radu Ţuculescu, microscopia cotidianului operează cu un infailibil simţ al absurdului, zâmbitor şi ironic, care-i permite scriitorului să decupeze scene de zi cu zi marcate de gregar şi de grotesc, stereotipii şi simptome ale dezagregării unei societăţi autohtone surprinse într-o perpetuă mişcare şi, evident, tranziţie, ca şi cum n-ar fi nicicând capabilă de aşezare, de stabilitate sau de hodină.

Într-una dintre blitz-prozele acestui volum, ni se chiar spune: „Noi cam asta facem, râdem chiar şi atunci când ne doare rău. E cam singura noastră armă. Aşa a făcut şi Caragiale, a tot râs până nu a mai rezistat şi şi-a luat lumea-n cap”. Însă, subscrierea la reţeta lui Nenea Iancu nu înseamnă eludarea realităţii, ci interogarea sa, punerea sa sub lupă, dacă luăm în considerare o altă mărturisire din volum: „Am să mă folosesc de cuvinte pentru a sparge aparenţele şi de a da la iveală adevărul […] Eu nu fac altceva decât pun semne de întrebare. Strădaniile mele sunt pentru a le găsi exact locul şi timpul când trebuie puse”. De altfel, cititorul complice va descoperi în volumul de acum al lui Radu Ţuculescu toate aceste coordonate.

Sunt semne de întrebare, aici, puse parcă în siajul „fricii de libertate” post-totalitare teoretizate de către Erich Fromm, atunci când Radu Ţuculescu conchide ironic: „Dumnezeule, cât de incomodă este libertate asta!” Sunt însă, şi semne de întrebare ce acompaniază pasiunea autohtonă pentru politică, savuros dezvoltată în seria de proze cartierul şi câinii, sportul instituţionalizării la români, gratuitatea gesturilor cotidiene sau coloratura kafkiană a unor întâmplări mărunte, uneori nevrotice. Ne mai putem gândi la identitatea periclitată a lui Popică, pată de culoare paradoxală pe o stradă în general cenuşie, sau chiar la naratorul rămas captiv într-un lift, nebăgat în seamă până se aneantizează. În podul de piatră, satisfacţia normei, a standardizării anihilează totul, începând cu logica, coregrafia relaţiilor sociale ducând, în general, înspre virtuţile superior adaptative ale aşa-zisului „român erectil” (tipologia îi aparţine lui Radu Ţuculescu), care, actualizat de timpuri şi ideologii până la reşapare, nu-i mai apare autorului ca fiind „verde”, ca la Caragiale, ci de-a dreptul „roşu”, simbolistică deloc întâmplătoare.

Semne de mirare veselă, decomplexată ne oferă şi delicioasele scenarii antropologice, alternative la cele clasice, de manual, precum cel din ciolanul, unde evoluţia umanităţii se scrie în alţi termeni decât a făcut-o Darwin. Uscătoria de partid a lui Radu Ţuculescu este, în fond, o superbă „scenariadă” comică (vorba unui personaj…), desfăşurată în geografia când boemă, când sobră, „ardelenească”, a Clujului din zilele noastre.

Constantina Raveca BULEU