Carte. Islamul văzut şi trăit de Călin Felezeu

„Cartea lui Felezeu – o punte întinsă de la Turda spre lumea islamică” astfel a categorisit profesorul universitar dr. Tasin Gemil, directorul Institutului de Turcologie şi Studii Central Asiatice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, volumul lansat vineri, 9 noiembrie, la Hotelul Sun Garden. În cartea <Islamul văzut şi trăit de Călin Felezeu> autorul se apropie de musulmani cu multă prietenie şi cu multă înţelegere”, a mai adăugat Tasin Gemil. Istoricul Călin Felezeu, decan al Facultăţii de Psihologie din cadrul UBB Cluj-Napoca, a spus, la rîndul său, că, de la înfiinţarea Institutului de Turcologie şi Studii Central Asiatice, universitatea clujeană a construit punţi nu numai spre spaţiul turcesc, dar şi mai departe, spre est: „Acum vocea UBB se aude şi în Asia Centrală” a menţionat Călin Felezeu încă o punte de legătură cu lumea islamică.

O coincidenţă interesantă a făcut ca volumul „Islamul văzut şi trăit de Călin Felezeu” să fie prezentat public la două zile după ce, pentru prima dată în istorie, un musulman a primit cel mai mare rang atribuit vreodată unui adept al religiei islamiste în România. Făcînd asocierea între numirea doctorului Raed Arafat ca ministru al Sănătăţii şi cartea lui Călin Felezeu, profesorul Tasin Gemil a socotit că aceste două evenimente vin să confirme teza potrivit căreia „a sosit vremea ca reacţia ostilă a creştinilor la adresa Islamului să dispară din subconştientul europenilor care, iată, îi privesc acum pe adepţii islamismului ca prieteni, nu ca duşmani”. Prin volumul despre Islam, profesorul universitar dr. Călin Felezeu a început o colaborare, pe care o speră de durată, cu Editura Bybliotek din Cluj-Napoca. Cu „Islamul văzut şi trăit de Călin Felezeu” editura clujeană a iniţiat o nouă colecţie „Seria 10’’. La lansarea cărţii au luat parte atît directorul editurii, Diana Suciu, cît şi directorul colecţiei Seria 10, Marius Benţa. La evenimentul lansării volumului „Islamul văzut şi trăit de Călin Felezeu”, acţiune desfăşurată sub egida Clubului Rotary Turda, au participat notabilităţi din Turda, oraşul natal al lui Călin Felezeu, între care s-au aflat preşedintele Consiliului local, Cristian Matei, candidatul USL pentru un loc de deputat în colegiul uninominal Turda, medicul Vasile Grumaz, împreună cu soţia, Nicoleta Grumaz, liberalii Cristian Felezeu, Ovidiu Micu şi Radu Panait, reprezentanţi ai USL în forul deliberativ turdean şi membri ai Clubului Rotary.

Emil HĂLĂŞTUAN

Articole din aceeasi categorie