Cadou de Crăciun pentru elevii din Sucutard

Când în această toamnă am umblat ultima dată prin comuna Geaca, primarul ing. Ioan Miron ne-a invitat să vedem lucrările de reabilitare a clădirii ce adăposteşte Şcoala Generală din localitatea Sucutard. Sincer vorbind, pe atunci nu credeam că până la sfârşitul anului se vor finaliza lucrările.

La mijlocul lunii decembrie am trecut din nou pe acolo şi am văzut că investiţia a fost predată la timpul stabilit. Deci, edilul-şef s-a ţinut de cuvânt, chiar de Crăciun copiii din satul Sucutard primind un frumos şi util cadou. Dar, după cum ne-a relatat primarul comunei, elevii claselor I-IV şi preşcolarii vor intra în clase doar începând cu anul şcolar 2017-2018.

În prezent se lucrează la amenjarea sălilor de curs. Unitatea dispune de o centrală termică pe gaz metan, astfel fiind asigurată încălzirea spaţiului de învăţământ. Nu de mult, în vecinătatea Şcolii Generale din centrul satului Sucutard a fost modernizat şi sediul Căminului cultural. De asemenea, locuitorii de aici au introdusă în casele lor apa potabilă şi şi este pusă la punct şi reţeaua de canalizare. În curând şi celelalte sate componente ale comunei vor beneficia de aceste utilităţi.

În ziua deplasării noastre, în comuna Geaca se montau instalaţiile de iluminat public, de sărbători, pe străzile centrului de comună, acţiune coordonată direct de primarul ing. Ioan Miron, domnia sa preocupându-se şi de pregătirea serbării de Crăciun, când toţi copiii au parte de bucurii din partea administraţiei locale, aşa cum se obişnuieşte pe aceste meleaguri la finalul unui an.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie