Cadou de Crăciun din partea edililor gherleni

Primarul municipiului Gherla, domnul Ovidiu Drăgan poartă grija oamenilor suferinzi şi celor care doresc să facă mişcare şi în perioada iernii. Astfel, platforma cu aparate pentru fitness destinată pensionarilor din oraş, inaugurată la sfîrşitul verii în parcul mare, s-a dovedit a fi de mare atracţie.

Încă de la primele ore ale dimineţii şi pînă la miezul nopţii, locuitorii oraşului, chiar copii, au ţinut să-şi pună în mişcare muşchii la aparatele montate pe platformă. Ploaia ce i-a mai oprit pe doritori din activitate, iar zăpada care trebuie să vină ar fi un alt obstacol. Pentru rezolvarea problemei, zilele trecute au demarat  lucrările de montare a unui acoperiş pe structură de lemn, care permite amatorilor de mişcare să viziteze acest spaţiu chiar şi pe timpul anotimpului friguros, pe ploaie sau zăpadă.

Succesul „centrului” de fitness din parc ar putea avea o continuare, spune primarul Ovidiu Drăgan. Astfel, o platformă identică ar putea fi instalată şi în parcul de agrement de pe strada Clujului, în cursul anului viitor.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie