Buda îi cere lui Ponta să se „bată” pentru portofoliul agricultură din Comisia Europeană

Deputatul Daniel Buda consideră că, prin trimiterea a două nominalizări la funcţia de comisar european, s-a periclitat şansele lui Dacian Cioloş de a păstra portofoliul agriculturii în Comisia Europeană.

Buda susţine că agricultura României de astăzi are nevoie de un factor de echilibru la nivel european, care să îi asigure un tratament corect în cadrul politicilor agricole, iar Dacian Cioloş reprezintă o astfel de garanţie. „Deşi România era grînarul Europei, în momentul de faţă este o ţară de desfacere a produselor agricole, iar fermierii sînt la limita subzistenţei, reuşind cu greu să facă faţă unei concurenţe din ce în ce mai neloiale din afara ţării”, susţine Buda. În acest context, Buda îi cere lui Ponta să retragă cea de a doua nominalizare şi să se “bată” pînă în ultima clipă pentru portofoliul agriculturii.

Articole din aceeasi categorie