Bizonul dezorientat

E firesc să fii descumpănit la adolescenţă, cînd oricum eşti în căutare de identitate şi toate-s tentante, te trag şi te atrag.

E firesc să fii descumpănit la tinereţe, cînd atîtea cărări ţi se deschid în faţă, de nici nu ştii care-i cea cu ghemul Ariadnei ce te va duce la ţel şi care-s cele ce te-nfundă.

E firesc să fii descumpănit la maturitate, cînd orizonturile deja ţi s-au mai şi trîntit în cap şi cînd vezi atît de clar că nu tot ce zboară se mănîncă şi că dacă dai cu nuca-n perete eşti, nu-i sigur că eşti, prost.

E firesc să fii descumpănit la bătrîneţe cînd, brusc, realizezi că nu mai e nevoie de tine, chiar dacă eşti în putere, talentat, performant sau genial.

E firesc … E firesc?

Nu, nu-i firesc! În fiecare tronson temporal de timp omul ar trebui să aleagă să nu fie deloc dezorientat, dar asta este destul de greu. În primul rînd, nu-şi dă seama că e opţiunea lui, în al doilea – că există soluţii pentru orice problemă. Da, aşa a zis Einstein, fiecare problemă are o soluţie!

„Asta ar trebui să ştie şi Grivei!” – îmi vine să spun şi eu ca mulţi dintre voi. Căci societatea trebuie să fie astfel organizată încît şi adolescentului, şi tînărului, şi omului matur, şi bătrînului să i se ofere opţiuni, să le dorească şi, mai ales, să fie şi posibilă realizarea lor.

Ia să vedem la noi cum stau lucrurile: adolescentul este azi, mai mult ca oricînd, expus la tot felul de drăkovenii: fumat, „tras pe nas”, băutură, cluburi deocheate, prieteni dubioşi, pornografie, violenţă în filme, violenţă pe Internet, căci acolo-s de toate la grămadă! Cum să educi un copil şi un adolescent într-o lume atît de murdară şi de pestriţă?

Tînărul, care se zice că e plin de vise, are astăzi doar unul. Afară! Oriunde, dar dacă se poate în SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia! Cum termină facultatea, cum o întind! Nici măcar n-apuci să le spui că nici acolo nu-s cîinii cu covrigi în coadă, oricum nici nu te-ar crede!

Omul matur, cel pe care tocmai l-a pocnit orizontul în cap, l-a năucit şi l-a lăsat perplex, nici n-apucă să se dezmeticească şi-i pică alt orizont în cap şi-o altă Fată Morgană îi dă cu tifla! Înrobit pe la bănci, coşcovit de rate, de două slujbe, de copii, omul albeşte înainte de vreme şi zău că mă doare sufletul să-l văd nins de tot, la nici patruzeci de ani.

Bătrînul, azi, e, de regulă, crunt umilit. Nu doar de Măria Sa Trupul, ci de semenii născuţi după el şi care nu pot înţelege că nu-i cazul să dai din coate ca să răzbeşti şi nici să-ţi baţi joc de vîrstnici, fentîndu-i doar pentru a le lua locul. Sub soare e aer de respirat pentru toţi.

Aşa ar fi firesc. Dar nu-i.

În colcăiala asta post-modernistă, cînd mai toate par cu dosul în sus, credo-ul Homo homini lupus a redevenit motto-ul zilei, ce păcat! Or, dacă acest lucru nu se schimbă, degeaba visăm să facem o Românie a lucrului bine făcut, că-i imposibil, cu adevărat.

Ce trebuie să se schimbe? Eul fiecăruia! E momentul să conştientizăm că numai prin înălţarea propriei conştiinţe putem accede la o societate prosperă, corectă, normală, evoluată, frumoasă. Nu-s vorbe goale, ci imperative clare, ferme, fără dubiu.

Eu una m-am săturat să tot văd oriunde arunc ochii Bizonul dezorientat, ba scîrbit, ba morocănos, ba amărît, ba deziluzionat, ba angoasat, ba revoltat de una, de alta, de toate. Mă gîndesc că merită să ne scuturăm lehamitele, frustrările şi supărările şi să începem.

Cum ce? Ce vrem cu toţii.

Stela-Maria IVANEŞ