Bilanţul lui Seplecan în cele şase zile de mandat

Liberalul Mihai Seplecan spune că în cele şase zile de mandat în fruntea CJ Cluj a reuşit să demareze mai multe proiecte pentru judeţul Cluj, iar altele au fost deblocate.

„Indiferent dacă voi mai fi sau nu la conducerea Consiliului Judeţean Cluj este important ca aceste proiecte, la care am muncit în aceste şase zile, să fie continuate deoarece sînt doar în beneficiul Clujului şi al cetăţenilor acestui judeţ. Totodată, este important ca aceste investiţii să fie finalizate într-un timp cît mai scurt pentru a împiedica astfel posibilitatea pierderii finanţărilor nerambursabile de la Uniunea Europeană”, a declarat domnul Mihai Seplecan.

Seplecan spune că printre proiectele demarate se numără relocarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din spital pavilionar într-unul monobloc, modernizmarea şi reabilitarea întregii reţele de drumuri judeţene din judeţul Cluj (1205,60 km), finalizarea lucrărilor de intervenţie la drumul judeţean 109C care traversează localitatea Fizeşu Gherlii, demararea colaborării cu Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, în vederea iniţierii unor cursuri anti-corupţie pentru angajaţii Consiliului Judeţean Cluj, demararea misiunii de audit la toate entităţile subordonate forului administrativ judeţean, inclusiv la Consiliul Judeţean Cluj şi demersuri către entităţile subordonate Consiliului Judeţean Cluj pentru identificarea bunurilor imobile-terenuri şi clădiri aflate în proprietatea CJ Cluj şi în administrarea acestor instituţii, care pot fi valorificate prin închiriere, iar banii astfel proveniţi să poată fi reînvestiţi în infrastructura propriilor lor instituţii.

Seplecan mai spune că a acţionat pentru deblocarea mai multor proiecte. În acest sens a făcut demersuri pentru edificarea noilor sedii ale Liceului de Muzică “Sigismund Toduţă” şi ale Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din municipiul Cluj-Napoca. Seplecan a mai încercat să găsească soluţii pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj.

C.P.

Articole din aceeasi categorie