Bienala Internaţională de Miniatură, Wroclaw, Polonia. Premiul II pentru George Dâncu, premiul III pentru Andreea Şandor!

Ultimele şase, şapte săptămâni au fost faste pentru elevii Liceului de arte vizuale ‘Romul Ladea’ din Cluj – Napoca, angrenaţi în diferite activităţi artistice, naţionale şi internaţionale. Mă refer la recentul vernisaj Restituiri de la Muzeul de Artă din Cluj – Napoca, un proiect extrem de îndrăzneţ al secţiei grafică (profesor coordonator Maria Sârbu; curator Alexandra Sârbu), respectiv la două premii internaţionale, premii care se adaugă celor de la Olimpiada Naţională de arte vizuale, arhitectură şi istoria artelor (Bistriţa 2018).

Recent au fost făcute cunoscute rezultatele Bienalei Internaţionale de Miniatură de la Wroclaw (Polonia) – organizatoare Şcoala Privată de Arte Frumoase -, concurs la care au aplicat elevi din Polonia, România, Belarus, Taiwan, Lituania, 311 lucrări în total ! Număr impresionant care reflectă importanţa concursului, recunoaşterea premiilor, interesul pe care-l trezeşte în mediile artistice liceale.

Anul acesta tema a fost una pe măsură, 1918 – început şi sfârşit, marcând astfel 100 de ani de la proclamarea independenţei statului polonez.

Două sunt premiile obţinute de elevii Liceului de arte vizuale ‘Romul Ladea’, George Dâncu – premiul II grafică (profesor coordonator Cristian Porumb) şi Andreea Şandor – premiul III (pictură, profesor coordonator Corina Fulger), premii care atestă nu numai talentul celor doi tineri plasticieni, ci şi responsabilitatea celor care se ocupă de destinele lor.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie