Băsescu: Ne-am obişnuit să ne tot luăm căciuliţa în mînă ori de cîte ori discutăm un adevăr care îi vizează şi pe alţii

România are o problemă, datorită întîrzierii rezolvării problemei Greciei, dar în Uniunea Europeană nu se supără nimeni atunci cînd spui un adevăr, susţine preşedintele Traian Băsescu.

“Aş ruga onorata asistenţă televizată să priceapă că orice lucru adevărat nu deranjează pe nimeni în Uniunea Europeană. Am înţeles că domni şi domnişoare şi-au dat ochii peste cap în acest week-end: “Cum am putut noi să spunem aşa ceva?”. Da, România are o problemă, datorită întîrzierii rezolvării problemei Greciei, în primul rînd, pentru că toată regiunea a fost contaminată. Şi vă asigur că nu se supără nimeni cînd spui un adevăr pe care-l ştiu toţi. Dar ne-am obişnuit să ne tot luăm căciuliţa în mînă ori de cîte ori discutăm un adevăr care îi vizează şi pe alţii, nu numai pe noi. Nu aş vrea să se înţeleagă un lucru greşit. Eu nu împing responsabilitatea dificultăţilor numai pe întîrzierea în luarea unor decizii pentru Grecia”, a declarat şeful statului luni, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a reiterat astfel afirmaţiile sale dinaintea participării la Consiliul European de toamnă, potrivit cărora evoluţiile economice din România şi din regiune în general sînt generate şi de întîrzierea Uniunii Europene în luarea unor decizii legate de situaţia din Grecia.

Articole din aceeasi categorie