Aventură în jurul lumii. STATUL PERU: CITADELA CHAN-CHAN (TRUJILLO), BRODERIA ZEILOR, UITATUL MACHU PICCHU, PARCUL NAŢIONAL TITICACA

UITATUL MACHU PICCHU
continuarea episoduui anterior

În vechea aşezare incaşă, situată pe versantul sudic al Anzilor Peruvieni, la numai 120 km nord-vest de vechea capitală incaşă Cuzco cucerită de conchistadori, acolo unde rîul Urubamba se pregăteşte să întîlnească bazinul Amazonului, tînărul istoric american Hiram Bingham, profesor la Universitatea Yale, a făcut cea mai mare descoperire a carierei sale, pe 24 iulie 1911.

Împreună cu doi ghizi locali, el căuta relicve ale culturii incaşe, distruse de spanioli încă din secolul al XVII-lea. La cota de 2.300 m, urcînd pe rîul Urubamba, la una dintre cotituri, dă de un drum flancat de nişte stînci mari şi care nu se vedeau din vale, al cărui acces fusese blocat în urma unui cutremur. Ruinele acoperite de verdeaţă şi solul terasat succesiv indicau faptul că acolo a fost cîndva un mare oraş. Bingham botează acest loc Machu Picchu, adică Vîrful Vechi, din vechiul dialect indian quechua.

Prin cercetările ulterioare, s-a văzut că este vorba despre o mare aşezare incaşă, aşezată în acest loc inaccesibil pentru a scăpa de jaful conchistadorilor. În anii care au urmat, arheologii au scos la iveală marele palat şi templul, ale căror ziduri au fost construite din blocuri magnifice de granit, cioplite astfel încît să se îmbine fără mortar.

Complexul de temple din centrul aşezării se termina cu o terasă în vîrf, tăiată în piatră de granit, şi la care se ajungea printr-o scară în formă de spirală, cioplită şi ea în roca muntelui. Acolo arheologii au descoperit „piatra sacră a incaşilor”, un monolit numit Intihuatana, adică „cel care atrage soarele”. Nu departe de acest monolit mai sînt scoase la iveală şi foarte bine păstrate zidurile unui Templu al Soarelui, cu un altar construit din trei blocuri enorme de rocă.
Torreónul este un turn semicircular, cu un altar de sacrificiu, aflat deasupra unui puţ şi pe care tot Bingham l-a numit Mausoleul Regilor. Aproape de acest mausoleu au fost găsite 142 de schelete de femei Ayllos, aşa cum se numeau fetele care erau alese să slujească cultul soarelui. De asemeni, mai sînt construcţii asemănătoare din rocă dură, un fel de cadrane solare, destinate tot aceluiaşi cult al soarelui, cultul oficial al imperiului incaş.

Piaţa principală e o zonă deschisă, dedicată pentru adunările cetăţenilor sau pentru sărbători importante, cum ar fi celebrarea solstiţiului de iarnă.

PARCUL  NAŢIONAL TITICACA

Lacul Titicaca, care este o veritabilă mare interioară pe înălţimile Anzilor, la o altitudine de 3.112 m şi pe o suprafaţă de 8.300 kmp, adică suprafaţa unuia din cele mai mari judeţe ale României. Aici se găseşte căminul comunităţii Uro, a cărei existenţă depinde de acest lac. Adîncimea lacului variază de la 140 m în centru, coborînd pînă la 280 m de-a lungul graniţei cu Peru şi Bolivia. Uro reprezintă una dintre cele mai vechi comunităţi de indieni, rămasă nealterată pînă astăzi şi care trăieşte ca şi înaintaşii lor pe cele peste 40 de insule artificiale şi plutitoare pe lacul Titicaca.
Datorită altitudinii la care trăiesc oamenii de aici, aceştia au inima şi plămânii mai dezvoltaţi decât la oamenii normali, iar zeii, legendele şi istoria se îngemănează pentru totdeauna. Un alt trib din această zonă este tribul Aymará, situat în zona montană din jurul lacului. Din motivele mai sus arătate, localnicii de aici nu suferă de rău de altitudine, iar în plus ei au şi mult mai multe globule roşii, ca să poată contracara lipsa de oxigen.

Acestă mare interioară, de un albastru incredibil, dincolo de care munţii cu crestele înzăpezite se profilează pe cerul senin, are multe insule plutitoare, confecţionate din trestia totora, ele fiind construite lîngă malul lacului, după care pornesc în larg. Pe aceste insule se clădesc case din acelaşi material ca şi insula, iar în curte se aduce pămînt de pe malurile lacului, care este împrăştiat în straturi subţiri şi pe care se cultivă porumbul, cartoful şi yucca. Dar mai sînt şi mici grădini de zarzavaturi. Tot din trestia totora sînt confecţionate şi bărcile, care deşi par fragile, sînt foarte rezistente, spintecînd cu uşurinţă valurile cele mai mari. Aceste ambarcaţiuni confecţionate în variante mai mari se comportă foarte bine şi pe mare.

Exploratorul Thor Heyerdahl consideră că priceperea în confecţionarea de asemenea ambarcaţiuni se datorează egiptenilor, care au vizitat aceste locuri cu mult timp în urmă. Ca să verifice acest lucru, Thor Heyerdahl a dus cîţiva constructori de bărci Aymara în Maroc, unde au construit o ambarcaţiune din trestie, pe care a numit-o Ra II. Cu această ambarcaţiune, Heyerdahl a traversat fără probleme Atlanticul, din  Maroc în Insulele Barbados, urmînd probabil traseul vechilor aventurieri care au ajuns în Peru.

Legenda tribului Aymara este că din apele acestui lac a ieşit Viracocha, un bărbat alb şi bărbos, reprezentant al soarelui pe pămînt, venind să-i înveţe pe ei cum să construiască, să cultive pămîntul şi să confecţioneze bărci din trestie. Să fi avut oare Thor Heyerdahl ceva în comun cu Viracocha?

Din anul 1862 lacul Titicaca deţine recordul mondial al celui mai înalt lac navigabil pentru nave de mare tonaj. În acel an, o navă acţionată cu aburi a fost demontată, transportată şi reasamblată pe malul lacului Titicaca, unde a funcţionat timp de un secol între oraşul Uno din Peru şi diversele localităţi de pe malul lacului, care aparţin Boliviei, deci între Peru şi Bolivia. La centenarul activităţii acestui vas, au fost aduse nave pe pernă de aburi, suplinind transportul pe apă dintre cele două ţări.

Viaţa indienilor de aici se desfăşoară în jurul trestiei totora, care nu este numai un material de construcţie, ci este utilizată şi pentru hrană, alături de celelalte 12 subspecii ale acestei plante subacvatice cu tulpina flexibilă, care creşte în golfuleţele ce aparţin Golfului Puno. Două oraşe peruane se găsesc pe malurile acestui lac, aglomerate turistic, şi anume Puno şi Huancané, care este extins încă 12 km pe uscat. Cea mai mare parte a apei din lac provine din precipitaţiile atmosferice, deşi în el se varsă 25 de rîuri, căldarea lui fiind o excavaţie montană dintre cele două lanţuri muntoase andine. Fauna lacului este destul de săracă, trăiesc numai 14 varietăţi diverse de peşte, predominant fiind păstrăvul curcubeu, care a fost introdus de om în 1939 şi care atinge aici o lungime de 60 cm, fiind ca un fel de lostriţă de pe apele Bistriţei; răpitor fiind, el a eliminat peştele pisică, originar din aceste locuri, fiind şi acesta excesiv pescuit. Mai sînt semnalaţi crapul andin şi o specie de drac de mare. Broasca oarbă trăieşte pe fundul lacului, deoarece respiră numai prin piele şi ajunge la o lungime de 60 cm, neieşind niciodată la suprafaţă şi făcînd parte din hrana indigenilor.

Păsările sînt ceva mai multe, cam 60 de specii, avînd locuri bune de cuibărit, între  acestea: raţa sălbatică, cormoranul, cîrsteiul, ibisul şi trei specii de flamingo. Să amintim şi păsările migratoare care găsesc aici un loc minunat pentru odihnă şi cuibărit. Ca mamifere, găsim porcul de Guineea, lupii andini şi vulpile, care frecvent pot fi văzute furişîndu-se printre ierburile înalte ce acoperă versanţii Munţilor Anzi. Flora este reprezentată, pe lîngă trestia totora şi subspeciile ei, de plantele aduse de om, precum cartoful, porumbul şi orezul;  acestea două din urmă nu se gătesc, fiind cultivate numai pentru hrana animalelor. Lama este animalul domestic care trăieşte pe lîngă casa omului, pe lîngă care mai sînt porcul şi păsările de curte aduse de spanioli. În mijlocul lacului se află Insula Sacră sau Insula Soarelui, care este venerată şi astăzi, fiind considerată „locul unde zeii au coborît pe pămînt” pentru a fonda dinastia Inca şi a aduce înţelepciune populaţiei Aymara, care trăia pe ţărmurile lacului. Pe această insulă se aduc şi sacrificii pentru ca localnicii să aibă recolte bune.

Circulaţia populaţiei între insulele plutitoare, Insula Soarelui şi localităţile de pe malul lacului se face cu bărcile stabile şi rapide, construite din trestia totora.

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România